Acasă Actualitate Cod galben de furtuni în mai multe regiuni ale țării. Averse de...

Cod galben de furtuni în mai multe regiuni ale țării. Averse de până la 50 l/mp, vijelii și grindină (HARTĂ)

0


Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă în intervalul 24 iulie, ora 12:00 – 24 iulie, ora 21:00.

Avertizarea vizează cea mai mare parte a Munteniei și a zonei montane, nord-vestul și sud-vestul Moldovei, precum și sud-vestul Transilvaniei.

Vijelii cu rafale de până la 70 km/h

Potrivit meteorologilor, în regiunile avertizate vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, manifestată prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii.

Viteza vântului la rafală va ajunge la 50–70 km/h, iar pe arii restrânse se va semnala grindină de mici dimensiuni și, posibil, de dimensiuni medii, cu diametrul cuprins între 1 și 3 centimetri.

Ploi de peste 40–50 de litri pe metru pătrat

În intervale scurte, de una până la trei ore, dar și prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20–30 de litri pe metru pătrat, iar izolat vor depăși 40–50 de litri pe metru pătrat.

ANM precizează că manifestări de instabilitate atmosferică vor apărea, pe arii restrânse, și în restul țării. Avertizarea poate fi actualizată în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor, inclusiv prin mesaje de tip nowcasting pentru fenomene severe imediate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .