Cel mai recent film al regizorului britanic oscarizat Danny Boyle, „Ink”, o dramă despre achiziţionarea de către Rupert Murdoch a tabloidului The Sun, va deschide Festivalul de Film de la Veneţia din 2026, au anunţat joi organizatorii, informează agenţiile Reuters şi AFP.
Filmul, în care joacă Jack O’Connell, Guy Pearce şi Claire Foy, va avea premiera în cadrul secţiunii competiţionale, la Sala Grande de pe Lido.
Cea de-a 83-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia se va desfăşura în perioada 2-12 septembrie, iar programul complet va fi anunţat la sfârşitul lunii iulie, potrivit Agerpres.
„Ink” este regizat de Boyle, printre ale cărui realizări se numără „Slumdog Millionaire”, „Trainspotting” şi „28 Years Later”, iar scenariul este semnat de dramaturgul şi scenaristul britanic James Graham, cunoscut pentru „Dear England”, „Sherwood” şi „Brexit”.
Conform unui sinopsis publicat de Bienala de la Veneţia, filmul relatează povestea achiziţionării The Sun de către Murdoch, în 1969 şi a deciziei sale de a încredinţa conducerea ziarului redactorului-şef Larry Lamb, o mişcare care l-a transformat în cel mai bine vândut tabloid din Marea Britanie şi a remodelat peisajul media din această ţară.
„Am fost de multe ori la Bienală, însă acesta este botezul meu la acest festival de film”, a declarat Boyle, citat într-un comunicat.
„Este o onoare imensă să mă aflu într-un oraş cu o artă atât de remarcabilă şi să deschid acest festival minunat cu noul meu film, ‘Ink'”, a adăugat regizorul.
Directorul Festivalului de Film de la Veneţia, Alberto Barbera, a declarat că James Graham a adaptat scenariul după piesa sa de teatru omonimă şi a lăudat jocul actoricesc al lui O’Connell, Pearce şi Foy.
Magnatul mass-media, născut în Australia, este interpretat de Guy Pearce („Memento”, „The Hurt Locker”), iar redactorul-şef al The Sun, Larry Lamb, este interpretat de Jack O’Connell („Sinners”).
Danny Boyle a fost primit premiul Oscar pentru cel mai bun regizor („Slumdog Millionaire”).
Festivalul de Film de la Veneţia este cel mai vechi festival de film din lume şi este considerat o rampă de lansare pentru producţiile care concurează pentru marile premii din cinematografie.
Vedetele hollywoodiene George Clooney şi Ellen Burstyn („The Exorcist'”, „Alice Doesn’t Live Here Anymore”, „Interstellar”) vor primi un Leu de Aur pentru întreaga carieră cu prilejul celei de-a 83-a ediţii a Festivalului de Film de la Veneţia.






This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .