Mădălina Manole a murit pe 14 iulie 2010, în ziua în care împlinea vârsta de 43 de ani. Cântăreața a fost găsită fără suflare în vila sa din Otopeni. La acea vreme, anchetatorii au stabilit că este vorba despre sinucidere. Aceasta ar fi ingerat o substanță toxică. Mihaela Brooks, cunoscută pentru activitatea sa în domeniul analizei investigațiilor criminale, a fost implicată în acest caz încă de la început, iar acum anunță că ar exista noi probe.
Dosarul urmează să ajungă la tribunal
Se pare că noile dovezi găsite ar putea aduce o perspectivă diferită asupra dosarului. Brooks a postat un mesaj pe pagina de Facebook în care spune că s-ar putea face un nou pas și anunță că raportul este aproape finalizat și urmează să fie depus la tribunal.
Ce spune Mihaela Brooks
„Astăzi, de ziua de naștere a Mădălinei, vrem să transmitem un mesaj tuturor celor care ne urmăresc și ne trimit mesaje.Faptul că în ultima perioadă nu am mai postat nimic pe rețelele de socializare despre caz nu înseamnă că am abandonat lupta, ci, din contră: echipa noastră a lucrat neîncetat și mult mai intens.
În tot acest timp, am căutat și am găsit noi dovezi solide, imperios necesare pentru ca acest caz să fie redeschis, pe baza noilor descoperiri științifice pe care le-am obținut”, a spus Mihaela Brooks pe Facebook.
Deocamdată probele nu vor fi făcute publice
Mihaela Brooks anunță că informațiile privind noile probe nu vor fi făcute publice. Lucrurile se vor schimba doar după ce documentele se vor înregistrate oficial la instanță.
„În aceste momente, echipa finalizează ultimele detalii ale raportului, care urmează să fie depus la tribunal în cel mai scurt timp, o zi, două.
Pentru a proteja corectitudinea demersului juridic, dorim să precizăm următoarele: nu vom răspunde la absolut nicio întrebare pe social media, în mass-media sau prin mesaje private.
Detaliile tehnice și noile descoperiri sunt complet confidențiale în acest moment; nici măcar fratele Mădălinei nu cunoaște ce am descoperit, până când raportul nu devine oficial. Vom face un anunț public imediat ce dosarul va fi înregistrat oficial la instanță. Vă mulțumim pentru susținere!”, a spus Mihaela Brooks.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .