Portul Tomis din Constanța se confruntă cu o invazie de alge, care transformă una dintre cele mai frecventate zone de promenadă de la malul mării într-un peisaj dezolant.
Situația îi nemulțumește atât pe turiști, cât și pe administratorii teraselor, potrivit Știrilor ProTV.
În locul imaginii cu iahturi și apă limpede la care se așteptă, vizitatorii găsesc un adevărat covor vegetal care plutește printre bărci. Mulți dintre cei care ajung în zonă spun că nu își amintesc să fi văzut vreodată o acumulare atât de mare de alge în Portul Tomis și consideră că situația afectează imaginea orașului.
Administratorii teraselor spun că numeroși clienți remarcă aspectul apei și mirosul degajant de vegetație, iar acest lucru se reflectă inclusiv în recenziile lăsate de turiști.
Turiștii reclamă mirosul neplăcut și aspectul apei
Potrivit reprezentanților localurilor din zonă, fenomenul persistă de câteva săptămâni, iar încercările de curățare nu au avut până acum efectele dorite.
Dincolo aspectul inestetic, turiștii reclamă și mirosul neplăcut care se simte în anumite zone ale portului.
Algele fac probleme și ambarcațiunilor
Probleme întâmpină și proprietarii bărcilor. Algele ajung la elice și la motoare, ceea ce îngreunează manevrele de ieșire din port și necesită curățări suplimentare.
Specialiștii Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa”, care au analizat probe de apă prelevate din port, au identificat prezența algelor din genurile Ulva și Cladophora, alături de o plantă acvatică specifică zonei.
Cercetătorii explică fenomenul prin temperaturile ridicate și circulația redusă a apei din bazinul portuar, condiții care favorizează dezvoltarea vegetației. Potrivit acestora, algele și plantele acvatice identificate nu constituie un pericol pentru populație.
Reprezentanții companiei care administrează Portul Tomis precizează că operațiunile de îndepărtare a algelor sunt în desfășurare și că au fost contractate firme specializate pentru colectarea și transportul acestora.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .