Rata anuală a inflației a coborât la 10,4% în luna iunie, de la 10,9% în mai, oferind un prim semnal pozitiv pentru economia României. Totuși, această evoluție este explicată în principal de ieftinirea sezonieră a fructelor, legumelor și ouălor, în timp ce costurile cu energia și presiunile asupra mediului de afaceri rămân ridicate, arată o analiză realizată de Akcenta pe baza datelor Raiffeisen Research.
Potrivit analizei, prețurile de consum au rămas aproape neschimbate de la o lună la alta, înregistrând un avans de doar 0,06%, însă scăderea inflației nu reflectă o diminuare reală a presiunilor din economie.
Analiză: Scăderea inflației este „o iluzie sezonieră”
Conform analizei, principalul factor care a tras în jos inflația a fost reducerea cu 4,2% a prețurilor la fructe, legume și ouă, pe fondul unei recolte de vară favorabile.
În schimb, prețurile reglementate au continuat să crească. Energia electrică s-a scumpit cu 2,2% față de luna precedentă, gazele naturale cu 1,8%, iar singura compensare parțială a venit din ieftinirea carburanților, cu 1,5%.
Directorul comercial al Akcenta pentru România, Teofil Stănculea, avertizează că indicatorul general al inflației ascunde problemele reale cu care se confruntă mediul de afaceri.
„Scăderea inflaţiei totale la 10,4% oferă un semnal pozitiv pe piaţă, dar pentru întreprinderile mici şi mijlocii din România, acest număr ascunde o capcană. Dacă ne uităm la inflaţia de bază CORE 3, aceasta a scăzut doar nesemnificativ, de la 8,4% la 8,3%, iar preţurile alimentelor procesate din structura de bază chiar au accelerat cu jumătate de procent în iunie. Presiunile interne asupra costurilor din economie rămân extrem de puternice din cauza dinamicii slabe a consumului gospodăriilor. Antreprenorii se confruntă cu costuri ridicate ale inputurilor pe care, din cauza concurenţei intense, nu le pot transfera complet în preţurile finale, ceea ce le comprimă progresiv marjele”, explică Teofil Stănculea.
Inflația ar putea coborî sub 6%, dar nu din cauza ieftinirilor
Potrivit prognozei incluse în analiză, rata anuală a inflației ar putea scădea la 5,7% în septembrie și la 5,6% până la finalul anului. Specialiștii atrag însă atenția că această evoluție va fi determinată în principal de un efect statistic de bază, după eliminarea din comparațiile anuale a scumpirilor masive la energie și a majorărilor de TVA din vara anului trecut, nu de o reducere efectivă a prețurilor.
În același timp, riscurile inflaționiste rămân ridicate, inclusiv din cauza unei eventuale escaladări a conflictului din Orientul Mijlociu, iar inflația de bază este estimată să se mențină în jurul nivelului de 5,2% la sfârșitul anului.
Avertisment pentru importatori și exportatori
Analiza mai arată că întreprinderile mici și mijlocii nu ar trebui să se aștepte la o ieftinire rapidă a creditării. Potrivit estimărilor, Banca Națională a României va menține dobânda de politică monetară la 6,5% până la sfârșitul anului, în timp ce evoluția ROBOR și a cursului de schimb va depinde în mare măsură de stabilitatea politică și de ritmul consolidării fiscale.
Teofil Stănculea susține că următoarele luni vor fi decisive pentru evoluția leului și pentru încrederea investitorilor.
„Consolidarea bugetară şi stabilitatea politică vor fi factorii cheie care vor influenţa sentimentul investitorilor străini faţă de activele denominate în lei româneşti. Dacă guvernul ezită în implementarea reformelor, există riscul unor ieşiri de capital şi al unei presiuni puternice de depreciere a leului, ceea ce ar declanşa intervenţii masive din partea băncii centrale pe piaţa valutară. Pentru importatorii şi exportatorii români din rândul IMM-urilor, această perioadă de calm relativ reprezintă o fereastră de oportunitate. Gestionarea proactivă a riscului valutar – prin fixarea cursurilor viitoare cu instrumente de hedging – permite protejarea marjelor în faţa turbulenţelor anticipate din a doua jumătate a anului”, subliniază directorul comercial al Akcenta pentru România.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .