Singur pe culmile puterii – cu acest mesaj profund, care dă de gândit, a publicat premierul maghiar Péter Magyar cea mai recentă fotografie a sa personală, relatează Rador Radio România.
O fotografie sugestivă
În mărturisirea sa care însoțește fotografia realizată în clădirea Parlamentului, prim-ministrul a scris despre poverile grele care însoțesc viața guvernamentală, tăcerea responsabilității și singurătatea de pe puntea de comandă. În postarea sa, premierul a dezvăluit publicului dualitatea profesiei sale: a descris simultan sentimentul înălțător al serviciului național și greutatea enormă, uneori paralizantă, pe care așteptările legitime ale electoratului o pun asupra sa.
Deși anterior a crezut că transformarea drastică a vieții sale de zi cu zi va fi cea mai mare provocare, în realitate izolarea care vine odată cu puterea s-a dovedit a fi cea mai profundă încercare.
„Am simțit în acelaşi timp că este înălțător, dar şi o responsabilitate uriaşă, datorită aşteptărilor legitime. Și, desiguri, adesea m-am simţit singuratic”, a spus premierul, subliniind adevărul inevitabil că povara deciziilor finale care afectează destinul națiunii cade în cele din urmă pe umerii unei singure persoane.
Un căpitan de navă
Péter Magyar a comparat rolul unui lider cu cel al unui căpitan de navă care navighează printr-o furtună. După cum a scris, puntea de comandă nu este un loc al gloriei, ci al slujirii: căpitanul își are locul acolo, atât pe timp de acalmie, cât și în furtună, păzind cu vigilență comunitatea care i-a fost încredințată.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .