Un studiu clinic ce vizează două tratamente împotriva Bundibugyo, o tulpină rară a virusului Ebola, a început joi în Republica Democratică Congo (RDC), afectată de o epidemie care continuă să se extindă, a anunţat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), informează AFP.
„Puţin mai devreme în cursul acestei zile, studiul clinic ce vizează două tratamente a început prin recrutarea primului pacient”, a declarat pentru jurnalişti Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, potrivit Agerpres.
Acest studiu – denumit PARTNERS – ar trebui să permită evaluarea anticorpului monoclonal MBP134 şi a medicamentului antiviral Remdesivir, atunci când sunt administrate singure sau împreună.
Studiul este coordonat de Institutul Naţional de Cercetare Biomedicală din RDC, cu sprijinul unei coaliţii de parteneri internaţionali din care face parte şi OMS.
„Pacienţii care vor participa la studiu vor beneficia de îngrijiri de susţinere cuprinzătoare şi de o monitorizare atentă”, a subliniat Tedros Adhanom Ghebreyesus.
„De asemenea, încercăm să le garantăm accesul ulterior la aceste două medicamente dacă ele se vor dovedi sigure şi eficiente”, a adăugat.
OMS a emis totodată joi o autorizaţie de utilizare de urgenţă pentru primul test de diagnosticare moleculară a virusului Bundibugyo, pentru care nu există deocamdată nici vaccinuri, nici tratamente omologate.
În total, 438 de decese şi 1.406 de cazuri de infectare au fost înregistrate până în prezent – o rată de mortalitate de 31,2% – de autorităţile din RDC după ce a 17-a epidemie de Ebola a fost declarat în această ţară africană pe 15 mai.
„Epidemia de Ebola continuă să se extindă, cu un număr mediu de 38 de cazuri noi confirmate pe zi pe parcursul ultimelor două săptămâni”, a subliniat directorul OMS.
Zece laboratoare pot de acum să depisteze virusul şi, potrivit lui Tedros Adhanom Ghebreyesus, monitorizarea persoanelor de contact s-a îmbunătăţit, ajungând la 80% , deşi multe alte persoane de contact rămân încă de identificat.
Capacităţile de internare au fost consolidate, de asemenea, cu circa 650 de paturi disponibile în 22 de centre medicale, chiar dacă aproape 96% dintre ele sunt în prezent ocupate, iar 300 de paturi suplimentare sunt în curs de implementare, a precizat el.
Însă riposta sanitară continuă să se confrunte cu provocări importante, mai ales în ceea ce priveşte „neîncrederea şi violenţa”.
În această săptămână, un centru de tratament împotriva Ebola din provincia Ituri a fost atacat, fapt ce a dus la moartea a două persoane, a dezvăluit directorul OMS, subliniind că astfel de fapte îi pun în pericol pe pacienţi şi pe profesioniştii din sectorul sănătăţii şi afectează eforturile depuse pentru a limita transmiterea virusului şi pentru a salva vieţi omeneşti.
Directorul OMS a anunţat totodată că, din cauza complexităţii acestei epidemii, ONU l-a numit pe Julien Harneis în funcţia de coordonator principal pentru Ebola cu scopul de a consolida coordonarea şi de a accelera riposta sanitară.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .