Acasă Cultură Actriţa Isabelle Huppert, aleasă preşedinta Cinematecii franceze

Actriţa Isabelle Huppert, aleasă preşedinta Cinematecii franceze

0



Actriţa franceză Isabelle Huppert a devenit joi prima femeie aleasă preşedinta Cinematecii franceze, instituţie prestigioasă care păstrează vie memoria cinematografiei mondiale, a anunţat organizaţia într-un comunicat, potrivit AFP.

Actriţa (73 de ani) îi succedă cineastului franco-grec Costa-Gavras (93 de ani), care a fost preşedinte al Cinematecii din 2007. Huppert a fost aleasă de consiliul de administraţie pentru un mandat de trei ani, care se va încheia în 2029, potrivit Agerpres.

Isabelle Huppert este una dintre cele mai prolifice actriţe franceze, recompensată cu numeroase premii atât în Franţa, cât şi în străinătate.

Recompensată de două ori cu premiul César – pentru ”La Cérémonie” în 1996 şi ”Elle” în 2017 – a jucat în peste 150 de filme şi seriale şi este una dintre puţinele actriţe franceze care se bucură de o reputaţie internaţională.

În Franţa, a colaborat cu cei mai mari cineaşti, printre care Claude Chabrol şi Maurice Pialat.

În străinătate, a jucat în filme regizate de austriacul Michael Haneke, americanii Michael Cimino şi Otto Preminger, italienii Marco Bellocchio şi Marco Ferreri, polonezul Andrzej Wajda şi sud-coreeanului Hong Sang-soo.

Va avea drept misiune apărarea memoriei cinemaului de autor şi al cinemaului pentru marele public în cadrul acestei instituţii de referinţă pentru cinefilia mondială, fondată în 1936 şi care se află în cartierul Bercy din Paris.

Instituţia, una dintre cele mai prestigioase cinemateci din lume, păstrează 50.000 de filme de patrimoniu, aproape un milion de documente despre cinema şi mii de aparate de filmat.

Finanţată în proporţie de trei sferturi din fonduri publice, instituţia organizează frecvent retrospective consacrate unor actori şi cineaşti, precum şi expoziţii precum cea dedicată recent lui Marylin Monroe.

Cinemateca franceză a fost zdruncinată de mai multe polemici în ultimii ani, în special legate de mişcarea #MeToo şi de libertatea de exprimare în legătură cu violenţele sexuale din cinema.

Programarea, la sfârşitul anului 2024, a peliculei ”Ultimul tango la Paris”, în regia lui Bernardo Bertolucci, a stârnit o dezbatere aprinsă în legătură cu o scenă de viol filmată fără consimţământul actriţei Maria Schneider. Din această cauză, filmul a fost scos din program.

În februarie 2025, instituţia a fost luată în vizor de Curtea de Conturi din cauza modului în care este administrată şi care nu permite atingerea obiectivelor de conservare a patrimoniului şi de promovare a acestuia în rândul publicului.

Cinemateca franceză urmează să deschidă o filială la Marsilia (sud) la începutul anului viitor într-un cartier cunoscut sub denumirea ”Les Crottes”, unde a copilărit actorul francez Yves Montand.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .