La Congresul PNL, Ludovic Orban și-a anunțat revenirea în partid, iar unul dintre primele sale mesaje este unul de presiune asupra liderului PNL, Ilie Bolojan. Ludovic Orban îi cere lui Bolojan să nu voteze un guvern minoritar PSD condus de Sorin Grindeanu pentru că asta ar însemna sinucidere politică.
Ludovic Orban: PNL și USR nu au cum să voteze guvern minoritar PSD
”PNL și USR nu au cum să voteze un guvern minoritar PSD condus de Grindeanu. Decât dacă vor să se sinucidă politic. Decât dacă vor să îi lase fără speranță și fără reprezentare politică pe toți românii care cred în democrație, în drepturi și libertăți, în integritate și competență în viața publică, în reforme profunde și în orientarea pro-europeană.
PNL și USR au fost partidele corecte din coaliție, care au fost trădate de PSD. PSD s-a aliat fără nicio jenă cu AUR și a dărâmat guvernul din care făcea parte. Ambele partide au hotărât și înainte de moțiunea de cenzură și după că nu mai colaborează cu PSD la guvernare și că nu vor vota cu niciun guvern în care este PSD sau care este sprijinit de PSD. Cum să voteze un guvern monocolor PSD, condus de trădătorul șef Grindeanu?
Ideea că votezi învestirea guvernului, după care treci în opoziție, este iluzorie. Un partid care votează învestirea unui guvern răspunde politic pentru toate măsurile, deciziile și acțiunile publice ale guvernului respectiv. Singurul partid care va rămâne în opoziție în percepția publică va fi AUR, care va capitaliza politic și electoral toate nemulțumirile oamenilor provocate de acțiunea guvernamentală și va deveni și mai periculos decât este astăzi.
Orban: PSD va căuta să-și formeze o majoritate parlamentară prin transferuri
Odată instalat, guvernul PSD va face tot ce este posibil să își asigure o majoritate parlamentară, care să îl protejeze de o eventuală demitere prin moțiune de cenzură și care să îi permită adoptarea legilor și fără susținerea partidelor care au votat învestirea guvernului. Cu siguranță va căuta și va obține susținere din zona partidelor și grupurilor parlamentare naționaliste, făcând cedări de la linia democratică pro-europeană.
Imediat după instalare, PSD va căuta să distrugă PNL și USR, să elimine orice urme ale celor două partide din administrație, să le condiționeze politic aleșilor locali ai celor două partide rezolvarea oricărei probleme care ține de guvern. PSD va potența fracțiunea trădătoare din PNL și îi va ajuta pe puciști să rupă cât mai mult din PNL.
Liderii PNL și USR trebuie să fie atenți și la extragerea lui Nicușor Dan de la asumarea oricărei răspunderi politice în privința desemnării lui Geindeanu ca premier. Toată vina va cădea pe umerii PNL și USR.
Închei prin a le face o sugestie simplă liderilor PNL și USR. Faceți un sondaj telefonic rapid în care să aflați care este părerea simpatizanților PNL și USR cu privire la eventuala susținere a unui guvern PSD și faceți doar ceea ce dorește electoratul PNL, respectiv USR. Eu vă garantez că peste 95% din electoratul PNL și USR este împotriva susținerii de către cele două partide a unui guvern PSD.
Soluția este simplă. Continuați să susțineți propunerea unui guvern minoritar PNL, USR, UDMR. Dacă președintele Dan îl desemnează pe Grindeanu, lăsați-l să caute majoritate fără parlamentarii PNL și USR. Dacă nu va reuși, așa cum s-a întâmplat și la precedentele două desemnări, Nicușor Dan nu va ava ce să facă decât să desemneze candidatul propus de PNL, USR și UDMR.”, scrie Ludovic Orban.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .