Fostul lider al PNL, Crin Antonescu, a lansat un atac dur la adresa noului președinte al partidului, Ilie Bolojan, pe care îl acuză că a deschis porțile formațiunii pentru ceea ce a numit o „rețea soroșistă și securistă”.
Antonescu a comparat situația actuală din PNL cu ocuparea unei case de către persoane străine și a susținut că responsabilitatea îi aparține lui Ilie Bolojan.
„Nu știu cum să formulez ca să fie civilizat, dar în același timp și expresiv. Știți că se mai întâmplă cu unele case vechi, încă bune, care sunt ocupate abuziv de grupuri de nomazi. Asta s-a întâmplat cu PNL-ul. Dar atenție! Unul dintre locuitorii legitimi ai casei, unul dintre vechi proprietari, avea cheia și i-a băgat acolo”, a declarat Crin Antonescu, la Antena3 CNN.
Antonescu: Bolojan a schimbat direcția partidului
Întrebat dacă PNL a fost preluat de o anumită tabără politică, fostul lider liberal a susținut că transformarea partidului s-a produs chiar sub conducerea lui Ilie Bolojan. Potrivit lui Antonescu, încă de la început a avut rezerve față de direcția imprimată partidului de actualul lider liberal. Referindu-se la grupurile de influență pe care le vede în jurul noii conduceri, fostul președinte al PNL a invocat existența unui sistem pe care l-a descris generic drept „Coldea-Kovesi”.
„Nu consider că partidul a fost preluat. Cred că a fost transformat chiar de Ilie Bolojan, prin oamenii pe care i-a adus în jurul său, în Guvern și acum în conducerea partidului”, a susținut Antonescu.
În timpul discuției, Crin Antonescu a fost întrebat și despre faptul că, în trecut, a făcut un gest politic similar atunci când l-a susținut pe Klaus Iohannis. Fostul lider liberal nu a negat comparația și a admis că liderii politici recurg uneori la mecanisme interne pentru a-și consolida poziția în partid.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .