Poliţia londoneză a anunţat că examinează o înregistrare video ce arată un activist pro-palestinian care o insultă pe actriţa britanică Helen Mirren pe străzile din Londra din cauza sprijinului public acordat de aceasta Israelului, informează vineri AFP, conform Agerpres.
„Iat-o pe Helen Mirren, o sionistă declarată. Ai spus că Israelul ar trebui să existe pentru totdeauna din cauza Holocaustului”, a declarat autorul înregistrării video, difuzată pe reţelele de socializare, adresându-i-se celebrei actriţe, în vârstă de 80 de ani, care era însoţită de soţul ei, regizorul american Taylor Hackford.
„Era foarte fericită când casele palestinienilor au fost distruse”, a adăugat el. „Eşti o sionistă diabolică”, îi mai spune el, înainte să înceapă să o insulte pe vedeta britanică şi pe soţul ei.
Un purtător de cuvânt al Poliţiei londoneze a declarat, într-un comunicat remis vineri jurnaliştilor de la AFP, că „a fost informat despre un videoclip care circulă online, ce arată un bărbat şi o femeie care sunt victime ale unor insulte antisemite la Tower Hill”, în centrul Londrei. El a precizat că presupune că incidentul a avut loc „la sfârşitul anului trecut”.
„Agenţii noştri examinează în prezent imaginile şi încearcă să contacteze victimele pentru a stabili dacă ele doresc să depună plângere pentru acel incident”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Asociaţia Campaign Against Antisemitism consideră că înregistrarea video este „absolut îngrozitoare”. „Am ajuns într-un punct în care se urlă la personalităţile publice şi acestea sunt insultate pur şi simplu pentru că sunt percepute ca fiind simpatizanţi ai singurul stat evreu din lume”, au scris reprezentanţii asociaţiei pe reţeaua de socializare X.
Helen Mirren, recompensată cu premiul Oscar pentru interpretarea reginei Elisabeta a II-a în filmul „The Queen” (2006), şi-a exprimat în mod public sprijinul faţă de Israel şi a semnat în luna aprilie o scrisoare deschisă pentru a sprijini participarea acestei ţări la concursul Eurovision.
Ea a interpretat-o şi pe Golda Meir, singura femeie care a fost prim-ministru al Israelului, în filmul „Golda” din 2023.
„Cred în Israel din cauza Holocaustului”, a declarat ea, atunci, pentru postul TV privat Keshet 12, exprimându-şi totodată speranţa că aceasta ţară va exista „pentru tot restul eternităţii”.
De asemenea, Helen Mirren s-a opus acţiunilor de boicotare culturală a Israelului, declarând în acelaşi interviu că nu este corect „să îi abandonăm pe artişti”.