Autorităţile din Ucraina au emis vineri dimineaţă o alertă la nivel naţional de atac cu rachete după detectarea decolării unui avion rusesc MiG-31K, purtător al rachetei balistice Kinjal, anunţă Kyiv Post, citat de news.ro.
Sirenele de raid aerian au fost activate în toate regiunile Ucrainei
Sirenele de raid aerian au fost activate în toate regiunile ţării, iar populaţia a fost îndemnată să se adăpostească.
Alerta a fost dată în noaptea în care o dronă, cel mai probabil rusească, s-a prăbușit pe un bloc din galați, distrugând un apartament și rănind doi oameni.
Forţele Aeriene ucrainene au emis vineri dimineaţă o alertă naţională privind ameninţarea unui atac cu rachete
Forţele Aeriene ucrainene au emis vineri dimineaţă o alertă naţională privind ameninţarea unui atac cu rachete, după detectarea decolării unui avion rusesc MiG-31K.
„Toată Ucraina – ameninţare cu rachete! A fost detectată decolarea unui MiG-31K”, au transmis Forţele Aeriene într-un comunicat.
Administraţiile militare regionale au activat alertele de raid aerian în întreaga ţară, iar harta digitală ucraineană a alertelor aeriene indica avertizări în toate regiunile, precizează Kyiv Post.
MiG-31K este principala platformă de lansare a rachetei balistice ruseşti Kh-47M2 Kinjal.
Autorităţile locale au îndemnat populaţia din întreaga ţară să se adăpostească imediat sau să se îndepărteze de ferestre şi pereţii exteriori.