Cel puţin 16 oameni au murit într-o singură zi în statul indian Telangana pe fundalul unor temperaturi care au depăşit pe alocuri 45 de grade Celsius, potrivit articolelor apărute în presa locală, informează duminică DPA, potrivit Agerpres.
Decesele au fost atribuite valului curent de caniculă, au relatat duminică agenţia de ştiri PTI şi o altă publicaţie indiană, conform declaraţiilor ministrului de Finanţe al acestui stat din sudul Indiei, Ponguleti Srinivasa Reddy.
Victimele au fost înregistrate în diferite districte din Telangana şi au fost toate raportate vineri.
Nu toate cele 16 persoane au murit doar ca urmare a insolaţiei, a precizat The Times of India, care a citat un oficial local din domeniul sanitar. Unele dintre victime aveau afecţiuni preexistente, în special în cazul persoanelor vârstnice.
Milioane de indieni suferă din cauza valului de caniculă care afectează de mai multe zile diferite zone din ţară.
Temperaturile ridicate nu sunt un fenomen neobişnuit în această perioadă a anului pe subcontinentul indian. Cu toate acestea, Departamentul Meteorologic a raportat temperaturi cu până la cinci grade ”peste normal” în unele zone din ţară, inclusiv în regiunea metropolitană Delhi.
Sâmbătă, cea mai ridicată temperatură a zilei a fost înregistrată în regiunea Vidarbha, estul statului Maharashtra, şi a fost de 47,1 grade Celsius.
Autorităţile au emis o avertizare de caniculă potrivit căreia temperatura maximă este aşteptată să ajungă la cel puţin 40 de grade sau să depăşească această valoare în zonele joase şi de cel puţin 30 de grade Celsius la altitudini mai mari.
Valul de caniculă este preconizat să persiste în unele zone din ţară în zilele care urmează, potrivit Departamentului de Meteorologie din cadrul Ministerului Ştiinţelor Pământului.






