Deputatul liberal Alexandrin Moiseev a declarat că, după aderarea României la NATO și integrarea în Uniunea Europeană, următorul mare proiect național ar trebui să fie unirea Basarabiei cu România.
Parlamentarul susține că tema reunificării nu trebuie privită ca o simplă nostalgie sau ca o lozincă politică, ci ca un proiect strategic pentru viitorul comun al românilor.
„Unirea ar reprezenta împlinirea unui ideal istoric”
„Nu vorbim despre nostalgii sau despre lozinci politice, ci despre un proiect național care ar putea redefini viitorul nostru comun în Europa”, a afirmat deputatul liberal.
Potrivit acestuia, aderarea României la NATO a garantat securitatea țării, iar integrarea europeană a oferit direcția dezvoltării, în timp ce unirea cu Basarabia ar însemna „împlinirea unui ideal istoric și consolidarea spațiului românesc în cadrul european”.
Alexandrin a subliniat că Basarabia aparține „prin limbă, cultură, istorie și suflet” spațiului românesc și că viitorul celor două maluri ale Prutului ar trebui construit împreună, „într-o Europă unită, democratică și liberă”.
Apel la reforme și modernizare instituțională
Deputatul consideră că un astfel de proiect ar trebui să fie însoțit de o amplă reformă administrativă și de modernizarea instituțiilor statului.
„Reîntregirea nu trebuie privită ca un gest împotriva cuiva, ci ca un proiect pentru oameni, pentru dezvoltare, pentru stabilitate și pentru un viitor mai bun pe ambele maluri ale Prutului”, a transmis acesta.
În opinia sa, România are nevoie de instituții mai eficiente și de o administrație modernizată pentru a putea susține un asemenea proiect strategic.
„Cel mai important proiect de țară al generației noastre”
Alexandrin a mai declarat că, după integrarea euro-atlantică, reunificarea ar putea deveni „cel mai important proiect de țară” pe care actuala generație trebuie să îl analizeze „cu seriozitate, responsabilitate și viziune”.






