Acasă Actualitate Profesorul din Vaslui acuzat că și-ar fi agresat eleva rămâne sub control...

Profesorul din Vaslui acuzat că și-ar fi agresat eleva rămâne sub control judiciar

0



Tribunalul Vaslui a decis, luni, menţinerea măsurii preventive a controlului judiciar în cazul profesorului de la Liceul „Ion Mincu” Vaslui, acuzat că a agresat sexual o elevă în vârstă de 15 ani, incidentul petrecut pe holurile unităţii şcolare.

Decizia, care este una definitivă, vine după ce profesorul fusese reţinut săptămâna trecută şi plasat ulterior sub control judiciar ca urmare a unei hotărâri date de Judecătoria Vaslui, contestată de procurori.

„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui împotriva încheierii nr. 21 din 14.05.2026 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Vaslui, pe care o menţine”, se arată în decizia instanţei, potrivit Agerpres.

Instanţa i-a interzis profesorului de limba şi literatura română să-şi exercite profesia de cadru didactic până la finalizarea cercetărilor, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui anunţând suspendarea acestuia de la catedră.

Profesorul, care a deţinut în trecut şi funcţia de inspector şcolar, este acuzat că ar fi atins într-un mod nepotrivit o elevă în vârstă de 15 ani, chiar pe holurile unităţii şcolare, minora anunţând incidentul la numărul de urgenţă 112.

Mediatizarea cazului a stârnit mai multe reacţii în mediul online. Foşti elevi ai profesorului au scris pe reţelele de socializare că au existat dintotdeauna indicii că acesta avea un comportament neadecvat cu elevele, iar alţii s-au poziţionat de partea cadrului didactic, despre care susţin că a avut mereu o conduită ireproşabilă. Printre susţinătorii profesorului se află şi un consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Vaslui, care a transmis în mediul online mesaje în care afirmă că profesorul este „un model” pentru învăţământul vasluian şi românesc şi în care o critică pe eleva care a făcut plângerea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.