Premierul Marcel Ciolacu a participat joi seara, pe Stadionul Ghencea, la victoria obținută de FCSB, 1-0 cu austriecii de la LASK Linz, în urma căreia echipa românească s-a calificat în grupele Europa League. La ieșire, premierul și-a reafirmat atașamentul față de echipa roș-albastră, trecând peste disputa asupra mărcii Steaua.
„Cred că e o bucurie pentru români după calificarea asta, mai ales că la CFR Cluj nu s-a terminat foarte bine. Mi-aș fi dorit 2-0, dar mă mulțumesc cu 1-0 în seara aceasta. Pe stadion atmosfera a fost aprinsă. Cred că Vinicius a mai dat la Real vreo două goluri ca Olaru”, a declarat Ciolacu.
Cu privire la starea proastă a gazonului, premierul a amintit că „s-au jucat vreo trei meciuri în Ghencea, a jucat FCSB, a jucat și Steaua, urmează refacerea gazonului”.
Marcel Ciolacu și-a exprimat și încrederea în capacitatea lui Mircea Lucescu, noul antrenor al naționalei de fotbal, de a obține performanțe.
„Știți foarte bine experiența lui Mircea Lucescu, nu trebuie să-mi dau eu cu părerea. A și găsit întotdeauna mari talende, a recuperat mari fotbaliști când erau ieșiți din formă, sunt convins că va monta foarte bine echipa națională”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la finalul partidei dintre FCSB și LASK Linz”, a declarat Ciolacu.
Întrebat dacă îi va susține pe cei de la FCSB și la meciurile din grupele Europa League, premierul a afirmat că „dă din casă”: „Primul șpriț pe care l-am băut cu tatăl meu a fost dintr-un pahar cu Steaua.”
Sursă: stiripesurse.ro
