Acasă Actualitate Autoturism lovit de un tren în Satu Mare: două persoane încarcerate și...

Autoturism lovit de un tren în Satu Mare: două persoane încarcerate și inconștiente

0



Un autoturism a fost lovit de un tren de călători, în municipiul Satu Mare, înainte de intrarea în cartierul Sătmărel. Două persoane au rămas încarcerate în autoturism și au fost găsite inconștiente de echipajele de salvare.

La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj de stingere cu apă și spumă, echipajul de descarcerare și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă, cu un total de 11 cadre militare ale Detașamentului de Pompieri Satu Mare. De asemenea, în sprijin a fost mobilizat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

ISU Satu Mare a precizat că victimele accidentului sunt o femeie în vârstă de aproximativ 77 de ani și un bărbat cu vârsta în jur de 82 de ani. Ambele persoane se aflau în stop cardio-respirator (SCR) la momentul extragerii din autoturism și au fost preluate de echipajele medicale care au inițiat imediat manevrele de resuscitare.

Trenul implicat în accident este un Interregio pe ruta Satu Mare – Oradea, având la bord 27 de pasageri. Niciuna dintre persoanele aflate în tren nu a necesitat îngrijiri medicale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.