Acasă Economie Până la finalul anului, 80% din piața legală a jocurilor de noroc...

Până la finalul anului, 80% din piața legală a jocurilor de noroc tradiționale din România dispare. Piața neagră câștigă teren

0



Federația Organizatorilor de Jocuri de Noroc din România – FEDBET avertizează că blocajul autorizărilor de jocuri de noroc, generat de OUG nr. 7/2026 nu va face să dispară cererea, ci o mută spre canale pe care statul nu le controlează, unde persoanele vulnerabile rămân fără mecanismele de protecție garantate de cadrul legal, accelerând totodată declinul unei piețe deja reglementate și controlate.

Nu este vorba despre un fenomen izolat

„Și nu este vorba despre un fenomen izolat, ci despre o problemă uriașă. La nivelul Uniunii Europene, 72% din piața online a jocurilor de noroc este piață neagră. Cifra de afaceri a pieței negre a jocurilor de noroc online este de aproape 92 miliarde de Euro, iar statele membre ale Uniunii Europene au înregistrat pierderi în cuantum de aproximativ 22 de miliarde de Euro doar în cursul anului 2025 din această cauză.

Federația solicită Guvernului și Parlamentului măsuri urgente care să păstreze activitatea în cadrul legal și supravegheat de stat până la adoptarea hotărârilor locale prevăzute de ordonanță.

Într-o locație autorizată de jocuri de noroc, accesul este permis doar adulților, identitatea jucătorilor este verificată, activitatea este controlată de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, iar operatorii au obligații legale de protecție a jucătorilor. În cazul unui operator ilegal, nimic din toate acestea nu există, iar jucătorul nu are o autoritate căreia să i se adreseze. Cei mai expuși sunt tocmai minorii și persoanele vulnerabile, pe care reglementarea a fost gândită să îi protejeze. Statul pierde, la rândul lui, orice posibilitate de control pentru că nu știe cine joacă, cât joacă și unde ajung banii.”, se arată într-un comunicat.

„Închiderea unei locații autorizate nu înseamnă că oamenii încetează să joace”

„Închiderea unei locații autorizate nu înseamnă că oamenii încetează să joace. O mare parte dintre ei ajunge pe site-uri fără licență, unde nimeni nu verifică vârsta, nu există limite de depunere și nici măsuri de protecție, iar statul nu încasează nimic. Primul lucru care se pierde într-un blocaj este protecția jucătorilor. Cu alte cuvinte, jocul nu dispare, controlul, în schimb, da.”, spune Alexandru Domșa, președintele Federației Organizatorilor de Jocuri de Noroc din România – FEDBET.

Blocajul autorizărilor din domeniul jocurilor de noroc mai are un cost social direct, cel suportat de angajații din industrie. Aproximativ 8.500 de locuri de muncă au fost afectate până acum. Pentru cei care și-au pierdut locul de muncă, situația înseamnă o perioadă de incertitudine și de căutări într-o piață a muncii aflată deja sub presiune, iar pentru stat, o povară suplimentară pentru sistemele publice de protecție socială.

Totodată, Federația Organizatorilor de Jocuri de Noroc din România avertizează că minusul de 750 de milioane de lei la încasările din taxele pe jocurile de noroc, inclus de Ministerul Finanțelor în proiectul rectificării bugetare pe 2026, reprezintă doar o parte a costului blocajului autorizărilor de jocuri de noroc din România și nu surprinde încă perioada în care efectele acestuia se accelerează.

Cifra publicată de Ministerul Finanțelor cuprinde exclusiv taxele specifice jocurilor de noroc, în principal taxele de autorizare. Nu sunt luate în calcul și celelalte pierderi, cum ar fi cele din impozitele pe venituri, contribuțiile sociale aferente locurilor de muncă desființate, taxele administrative sau impozitul pe profit al organizatorilor de jocuri de noroc.

De asemenea, foarte important de menționat este că cifra reflectă doar încasările din prima parte a anului, înainte ca majoritatea autorizațiilor să expire și să nu fie reînnoite din cauza blocajului autorizărilor generat de neadoptarea de decizii de către autoritățile locale. Grosul scăderilor începe în august și se accelerează până la finalul anului, urmând ca pierderile să ajungă până la aproximativ 320 de milioane de euro, potrivit estimărilor Federației.

Analiza datelor publice

Conform datelor publice, numărul aparatelor de tip slot-machine cu autorizație valabilă va scădea, de la 43.306 în martie, la circa 9.000 la începutul lui 2027. Aproximativ 80% dintre aparatele și locațiile de jocuri de noroc autorizate vor ieși astfel din piață până la sfârșitul anului. La 1 noiembrie, mai erau 15.579 de mijloace de joc tip slot-machine cu autorizație valabilă. În lipsa deciziilor consiliilor locale și a noilor autorizări, la 1 ianuarie 2027 vor mai rămâne 9.096, cu 42% mai puține în doar două luni.

Cauza este pur administrativă. Fără hotărâri ale consiliilor locale, primăriile nu pot emite autorizațiile locale, iar ONJN nu poate reînnoi autorizațiile de exploatare. Mai puțin de 4% dintre cele aproximativ 3.100 de unități administrativ-teritoriale au adoptat hotărârile prevăzute de OUG nr. 7/2026, deși termenul de 60 de zile a expirat încă din luna aprilie. Solicitările adresate de industria de jocuri de noroc primăriilor au rămas, până acum, fără răspuns.

„Cifra Ministerului Finanțelor arată doar ce s-a pierdut înainte ca autorizațiile să înceapă să expire în masă. Costul real se va vedea în lunile următoare și nu se oprește la taxele specifice acestui domeniu: fiecare loc de muncă desființat înseamnă contribuții și impozite pe care statul nu le mai încasează. Nu cerem nicio facilitate fiscală. Cerem un singur lucru, ieșirea din incertitudine, prin adoptarea de urgență a normelor tranzitorii, astfel încât operatorii care îndeplinesc condițiile legale să poată funcționa până la adoptarea hotărârilor locale. Federația poate pune oricând la dispoziția autorităților toate datele de care dispune, verificabile în orice moment.” – Alexandru Domșa, președintele Federației Organizatorilor de Jocuri de Noroc din România – FEDBET.

Federația solicită Guvernului și Parlamentului adoptarea de urgență a acestor norme tranzitorii, astfel încât operatorii de jocuri de noroc care îndeplinesc condițiile legale să poată funcționa până la adoptarea hotărârilor locale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .