Un avion de patrulare maritimă al Marinei Naționale Franceze a fost dislocat la Baza 57 Aeriană „Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino” din Mihail Kogălniceanu, la solicitarea României, pentru misiuni de supraveghere și recunoaștere în vestul Mării Negre. Măsura vine în contextul deteriorării situației de securitate din regiune, iar operațiunile sunt programate în perioada 18 octombrie – 6 noiembrie.
Aeronava ATLANTIQUE 2 a fost trimisă de Comandamentul Flotei Franceze din Marea Mediterană și Marea Neagră. Zborurile sunt planificate și coordonate cu sprijinul Comandamentului Componentei Navale „Viceamiral Ioan Georgescu” și în cooperare cu Centrul Maritim de Coordonare (MRCC).
Misiunile urmăresc identificarea pericolelor pentru navigație și consolidarea capacității de protejare a infrastructurii critice din Zona Economică Exclusivă a României.
Militarii români și francezi se vor instrui împreună
Participarea aeronavei franceze contribuie la operațiile de descurajare desfășurate sub egida NATO și urmărește consolidarea cooperării dintre aliați, a interoperabilității și a capacității de reacție în domeniul supravegherii maritime.
Totodată, prezența avionului oferă militarilor Forțelor Navale Române posibilitatea de a se instrui alături de partenerii francezi. Activitățile includ participarea la zboruri deasupra Mării Negre, exerciții comune și schimburi de informații cu navele militare românești aflate pe mare.
Potrivit Forțelor Navale Române, aceste acțiuni contribuie la asigurarea libertății de navigație și la creșterea capacității de intervenție pentru salvarea vieților omenești pe mare.
România intensifică patrularea în Marea Neagră
Misiunea franceză completează măsurile adoptate de Forțele Navale Române pentru monitorizarea situației de securitate din regiune. Acestea includ intensificarea patrulelor cu nave militare, elicoptere IAR-330 Puma Naval și sisteme autonome fără pilot.
În paralel, Direcția Hidrografică Maritimă „Comandor Alexandru Cătuneanu” transmite avize pentru navigatori privind pericolele de navigație și rutele recomandate, cu scopul de a preveni incidentele navale și de a menține siguranța traficului maritim.
Forțele Navale Române, împreună cu celelalte structuri naționale responsabile de apărare, ordine publică și siguranță națională, precum și cu partenerii NATO, monitorizează permanent situația maritimă din zona de responsabilitate a României.
Misiunile de patrulare și cercetare vizează consolidarea securității spațiului maritim, aerian și terestru, în contextul amenințărilor generate de războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .