Acasă Știri externe China, rezervată în privința unei posibile întâlniri între Trump, Putin și Xi...

China, rezervată în privința unei posibile întâlniri între Trump, Putin și Xi Jinping

0



Guvernul chinez a dat asigurări marţi că „nu deţine informaţii” despre un posibil summit trilateral între Statele Unite, Rusia şi China, după ce preşedintele american Donald Trump s-a declarat „dispus” să se întâlnească cu omologii săi pentru a discuta despre războiul din Ucraina, relatează EFE, conform Agerpres.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe chinez, Mao Ning, a răspuns scurt la întrebare într-o conferinţă de presă obişnuită, declarând că, pentru moment, nu are informaţii de oferit despre o eventuală astfel de reuniune la nivel înalt.

Luni, preşedintele Donald Trump şi-a exprimat disponibilitatea de a se întâlni cu omologii săi din Rusia, Vladimir Putin şi China, Xi Jinping, pentru a negocia încheierea războiului din Ucraina, în contextul zvonurilor despre un posibil summit fără participarea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

„M-aş întâlni şi aş face orice pot pentru a pune capăt războiului”, a răspuns preşedintele Trump jurnaliştilor la ieşirea de la Casa Albă.

Potrivit ziarului american The Wall Street Journal, propunerea a venit din partea preşedintelui rus.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a recunoscut că această chestiune a fost abordată în timpul convorbirii telefonice dintre Putin şi Trump de pe 9 octombrie, însă a negat că există un acord pentru ca întâlnirea să aibă loc cu prilejul summitului APEC din noiembrie de la Shenzhen (China).

La rândul său, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins propunerea şi a acuzat Washingtonul că încearcă să obţină capitularea Ucrainei prin presupusa limitare a schimbului de informaţii sensibile şi întârzierea livrării de rachete antibalistice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .