Acasă Economie Dosarul ROBOR: Exim Banca Românească va contesta în instanţă decizia de sancţionare...

Dosarul ROBOR: Exim Banca Românească va contesta în instanţă decizia de sancţionare a Consiliului Concurenţei

0



Exim Banca Românească va contesta în instanţă decizia de sancţionare emisă de Consiliul Concurenţei, considerând că aceasta nu oferă o motivare concludentă a măsurii şi că rezultatele investigaţiei nu reflectă corect modul de funcţionare a pieţei bancare din România, potrivit unui comunicat transmis miercuri de instituţia de credit, potrivit Agerpres.

„Exim Banca Românească a primit Decizia nr. 167 emisă de Consiliul Concurenţei şi, având în vedere că documentul nu aduce elemente noi faţă de cele deja prezentate public şi nu oferă o motivare concludentă a motivelor care au stat la baza sancţionării, banca îşi menţine poziţia exprimată anterior, în sensul în care respinge ferm concluziile investigaţiei, apreciind că acestea nu reflectă o înţelegere corectă a modului în care piaţa bancară şi sistemul bancar au funcţionat şi funcţionează în România”, se arată în comunicat.

Reprezentanţii instituţiei de credit susţin că vor utiliza toate mijloacele legale disponibile pentru a contesta decizia.

„Exim Banca Românească va contesta această decizie în instanţă şi va utiliza toate mijloacele legale disponibile pentru a înlătura orice dubiu cu privire la legalitatea şi corectitudinea conduitei sale, având deplina convingere că instanţele competente vor confirma caracterul legal, responsabil şi conform al acţiunilor întreprinse”, precizează banca.

Totodată, instituţia de credit afirmă că şi-a desfăşurat activitatea cu respectarea reglementărilor aplicabile şi sub supravegherea Băncii Naţionale a României (BNR).

„Banca reafirmă faptul că a respectat permanent şi cu stricteţe toate reglementările aplicabile, desfăşurându-şi activitatea sub supravegherea continuă a Băncii Naţionale a României, fără ca aceasta din urmă să fi exprimat vreo rezervă cu privire la conduita sa, şi în deplină conformitate cu standardele europene de prudenţialitate, guvernanţă, integritate şi transparenţă”, se menţionează în document.

În ceea ce priveşte procedura de fixing, Exim Banca Românească susţine că implicarea unor entităţi din afara mecanismelor legale de reglementare ar putea afecta funcţionarea pieţei monetare.

„Totodată, Exim Banca Românească consideră că atribuirea către entităţi private a unor responsabilităţi care aparţin exclusiv autorităţilor de reglementare sau legiuitorului este nejustificată şi lipsită de fundament. De asemenea, implicarea unor persoane sau entităţi din afara mecanismelor de reglementare prevăzute de lege, indiferent dacă acestea sunt autorităţi sau instituţii de credit, în stabilirea parametrilor de funcţionare a procedurii de fixing este de natură să afecteze funcţionarea normală a pieţei monetare, cu riscul de a o distorsiona sau chiar bloca”, potrivit comunicatului.

Banca afirmă că îşi va continua activitatea cu respectarea cadrului legal şi a intereselor clienţilor şi partenerilor săi.

„Exim Banca Românească este pe deplin conştientă de rolul său esenţial în funcţionarea sistemului bancar românesc şi va continua să îşi îndeplinească responsabilităţile cu aceeaşi bună-credinţă, profesionalism şi rigurozitate care i-au ghidat activitatea până în prezent, în deplin respect faţă de cadrul legal şi de interesele clienţilor şi partenerilor săi”, se mai arată în comunicat.

Consiliul Concurenţei a sancţionat 10 bănci cu amenzi în valoare totală de 3,73 miliarde lei pentru încălcarea normelor de concurenţă, respectiv legea concurenţei şi Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, prin coordonarea comportamentului în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR.

Cea mai mare amendă, 875,74 milioane lei, a fost aplicată Băncii Transilvania S.A. La aceasta se adaugă o amendă de 85,03 milioane lei aplicată Băncii Transilvania SA pentru fapta realizată de OTP Bank România SA. Urmează Banca Comercială Română SA, cu o amendă de 577,36 milioane lei; Raiffeisen Bank România SA, cu o amendă 442,49 milioane lei; UniCredit Bank SA, cu o amendă de 431,03 milioane lei; BRD-Groupe Societe Generale SA, cu o amendă de 412,47 milioane lei; ING Bank N.V. Amsterdam Sucursala Bucureşti, cu o amendă de 405,91 milioane lei; CEC Bank SA, cu o amendă de 332,98 milioane lei; Exim Banca Românească SA, cu o amendă de 96,49 milioane lei; Libra Internet Bank SA, cu o amendă de 45,86 milioane lei; Banca Comercială Intesa Sanpaolo România SA, cu o amendă de 28,1 milioane lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .