Acasă Actualitate VIDEO ÎPS Teodosie îi mulțumește Patriarhului Daniel pentru moaștele Sfintei Ana: 'De...

VIDEO ÎPS Teodosie îi mulțumește Patriarhului Daniel pentru moaștele Sfintei Ana: 'De vineri, suntem într-o sărbătoare continuă'

0



Numeroși credincioși constănțeni, dar și pelerini din alte zone ale țării s-au închinat, în această perioadă, la racla care adăpostește fragmente din moaștele Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Aflată în patrimoniul Mănăstirii Cutlumuș din Muntele Athos, racla a fost adusă vineri, de la Biserica „Sfântul Gheorghe-Nou” din București, la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța, unde Sfânta Liturghie a fost oficiată astăzi de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

„Noi, de câteva zile, de vineri, suntem într-o sărbătoare continuă. Sfințenia a fost pregătită de Dumnezeu. Cei ce au pregătit venirea sfințeniei pe pământ sunt Sfinții și Dumnezeieștii Părinți Ioachim și Ana, cei care s-au rugat toată viața să le dea Dumnezeu un copil pe care să-l închine lui Dumnezeu. Mulțumesc Preafericitului Părinte Patriarh că a binecuvântat ca, de la București, de la Biserica „Sfântul Gheorghe-Nou”, delegația de la Sfântul Munte, de la Mănăstirea Cutlumuș, să vină aici, la noi.”, a spus ÎPS Teodosie.

Delegația care a însoțit racla cu fragmente din moaștele Sfintei Ana a fost condusă de părintele Hrisostom de la Mănăstirea Cutlumuș din Muntele Athos.

„Înălțăm slavă lui Dumnezeu Celui în Treime, Care ne-a învrednicit, prin mijlocirile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care este atât mijlocitoarea, cât și protectoarea Sfântului Munte, și prin rugăciunile și mijlocirile Sfintei Ana, mama Maicii Domnului. Amândouă aceste mari sfinte ne-au învrednicit să fim astăzi prezenți în binecuvântata dumneavoastră țară.”, a spus părintele Hrisostom.

În Sfântul Munte Athos sunt păstrate mai multe fragmente din moaștele Sfintei Ana. La Mănăstirea Cutlumuș se află întregul picior drept al Sfintei. La Schitul „Sfânta Ana” este păstrată partea de jos a piciorului stâng, iar la Mănăstirea Stavronichita se află mâna Sfintei Ana.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .