Tudorel Toader spune că are nevoie de un Guvern, pentru că nu își permite la nesfârșit unul în interimat. Fostul judecător CCR a ținut să reamintească faptul că Palatul Victoria nu poate fi „închis”, în timp ce Executivul are atribuții limitate și nu poate lua decizii importante pentru țară.
Ce spune despre criza politică
„Normal ar fi fost ca, imediat după moțiunea de cenzură, președintele să desemneze un candidat care să polarizeze o majoritate și să primească votul de investitură al Parlamentului și continuam, mă rog, construcția asta democratică începută de zeci de ani de zile.
Din păcate, nu s-a întâmplat așa ceva, pentru că au apărut disensiunile, orgoliile și interesele dintre partidele politice.”, a declarat Tudorel Toader, potrivit Realitatea Plus.
Tudorel Toader se întreabă dacă nu există și alte interese.
„Premierul interimar Bolojan a rămas la Palatul Victoria și se pare că îi place, dacă nu or fi și interese acolo, cât poate să rămână până vom avea un nou guvern.
Probabil îi place, probabil că sunt interese, dar în acest timp și financiar, bani mulți am văzut cu toții și a sinecuri și celelalte, dar în același timp Palatul Victoria nu poate fi închis. Aveți un guvern interimar cu capacitate juridică restrânsă, fără ordonanțe, fără proiecte de lege, fără rectificare, etc.”, a declarat Tudorel Toader.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .