Persoanele fără venituri care vor să fie asigurate în sistemul public de sănătate pot opta în 2026 pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS). Costul este de 2.430 de lei pentru 12 luni, iar suma poate fi achitată în două tranșe. Majorarea salariului minim brut la 4.325 de lei, începând cu 1 iulie, nu modifică valoarea contribuției datorate în acest an, potrivit precizărilor transmise de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
Persoanele care nu obțin venituri pentru care se datorează CASS și nu beneficiază de asigurare fără plata contribuției se pot asigura individual prin depunerea Declarației unice și achitarea contribuției prevăzute de Codul fiscal.
Calitatea de asigurat este acordată pentru 12 luni de la data depunerii Declarației unice, astfel că perioada de asigurare nu se încheie automat la sfârșitul anului calendaristic.
Cât costă asigurarea de sănătate în 2026: 2.430 de lei pentru 12 luni
Contribuția datorată de o persoană care optează pentru plata CASS în 2026 este de 2.430 de lei.
Calculul pornește de la salariul minim brut aflat în vigoare la 1 ianuarie 2026, respectiv 4.050 de lei. Baza de calcul este echivalentul a șase salarii minime, asupra căreia se aplică o cotă de 10%:
6 × 4.050 lei = 24.300 lei
10% × 24.300 lei = 2.430 lei
Prin plata acestei contribuții, persoana dobândește calitatea de asigurat pentru următoarele 12 luni de la momentul depunerii declarației.
Salariul minim a crescut la 1 iulie. De ce CASS rămâne la 2.430 de lei
Salariul minim brut a fost majorat la 4.325 de lei de la 1 iulie 2026, însă creșterea nu duce la recalcularea contribuției pentru persoanele care aleg să se asigure în sistemul public de sănătate în cursul acestui an.
Motivul este că baza de calcul se raportează la salariul minim brut valabil la 1 ianuarie al anului pentru care se exercită opțiunea, nu la salariul minim existent în ziua în care este depusă Declarația unică.
„Persoanele fizice datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru anul în care își exercită opțiunea, aceasta fiind calculată prin aplicarea cotei de 10% asupra unei baze reprezentate de echivalentul a șase salarii minime brute pe țară, raportate la salariul minim aflat în vigoare la 1 ianuarie al anului respectiv. Din prevederile legale menționate, rezultă cu claritate că stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) datorată de persoanele fizice care optează pentru plată se raportează la valoarea salariului minim brut pe ţară stabilit prin hotărâre a Guvernului, în vigoare la data de 1 ianuarie a anului pentru care se optează.”, au precizat reprezentanții ANAF pentru Digi24.ro.
Prin urmare, o persoană care depune Declarația unică după 1 iulie 2026 va achita tot 2.430 de lei, la fel ca o persoană care a optat pentru asigurare în prima jumătate a anului.
Cine se poate asigura prin plata CASS
Potrivit informațiilor ANAF privind Declarația unică, opțiunea este disponibilă persoanelor care nu realizează venituri pentru care se datorează contribuția de sănătate și care nu fac parte din categoriile asigurate fără plata CASS.
Pot opta pentru plata contribuției și persoanele care încep în cursul anului să desfășoare activități independente, cu excepția activităților desfășurate în baza contractelor sportive, precum și cele care au înregistrat în anul fiscal anterior pierdere sau un venit net anual egal cu zero.
Regulile vizează și alte categorii de contribuabili care obțin anumite venituri prevăzute de Codul fiscal ori sume pentru care nu se datorează CASS.
Cât plătești pentru soț, soție sau părinți fără venituri
Persoanele care obțin venituri dintre cele prevăzute de lege pot opta pentru plata CASS și pentru soțul, soția sau părinții fără venituri proprii aflați în întreținere.
Opțiunea trebuie exercitată separat pentru fiecare beneficiar, iar contribuția este de 2.430 de lei pentru fiecare persoană.
Astfel, suma nu reprezintă o contribuție unică prin care pot fi asigurate simultan mai multe persoane aflate în întreținere.
CASS poate fi plătită în două tranșe
ANAF precizează că suma de 2.430 de lei nu trebuie achitată integral în momentul depunerii Declarației unice.
Plata se face în două tranșe:
-
607,50 lei, reprezentând 25% din contribuție, se achită la data depunerii declarației;
-
1.822,50 lei, reprezentând restul de 75%, se achită până la 25 mai 2027, pentru opțiunile exercitate în 2026.
Dacă persoana ajunge ulterior, în cursul aceluiași an, într-o categorie exceptată de la plata contribuției, suma stabilită în urma exercitării opțiunii nu este recalculată.
Declarația unică poate fi depusă oricând în cursul anului
Pentru asigurarea voluntară în sistemul public de sănătate trebuie completat Capitolul II al Formularului 212 – Declarația unică, intitulat „Date privind contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care optează pentru plata contribuției”.
În cazul acestei opțiuni, declarația poate fi depusă oricând în cursul anului.
Termenul de 25 mai 2026 privește declararea veniturilor obținute în 2025 și definitivarea obligațiilor fiscale aferente, nu posibilitatea de a opta pentru plata CASS în cursul anului 2026.
Declarația poate fi transmisă online prin Spațiul Privat Virtual sau prin platforma e-guvernare.ro, caz în care este necesară o semnătură electronică calificată.
Documentul poate fi depus și în format fizic la registratura organului fiscal competent sau trimis prin poștă, cu confirmare de primire. Pentru documentele depuse direct este luată în calcul data înregistrării, iar pentru cele trimise prin poștă contează data expedierii.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .