Fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan susține că motorina ar fi costat peste 11 lei pe litru dacă nu ar fi fost adoptată reducerea accizei cu 85 de bani și acuză actualul Guvern că nu verifică suficient piața carburanților. Fostul ministru afirmă că prețurile de la pompă au ajuns la aproximativ 11 lei în condițiile în care petrolul este mai ieftin decât în aprilie și avertizează că transportatorii și companiile românești resimt deja efectele scumpirilor.
Bogdan Ivan critică modul în care Guvernul gestionează evoluția prețurilor la carburanți și susține că Executivul ar fi trebuit să intensifice controalele asupra companiilor din sector.
Fostul ministru revendică reducerea accizei cu 85 de bani drept o măsură adoptată în urma unei inițiative a sa și a PSD și afirmă că, în lipsa acesteia, prețul motorinei ar fi depășit pragul de 11 lei pe litru.
Bogdan Ivan: Fără reducerea accizei, prețul la pompă ar fi trecut de 11 lei
„De această dată, Guvernul a evitat să acționeze. Această reducere cu 85 de bani se datorează de legii pe care am făcut-o eu și Partidul Social Democrat, iar dacă n-ar fi fost făcută această lege, azi am fi avut prețul la pompă mai mare de 11 lei”, a declarat fostul ministru, joi, la Antena 3 CNN.
Ivan susține că, în ultimele patru luni, Guvernul nu a verificat suficient companiile care activează pe piața carburanților pentru a determina dacă nivelul prețurilor practicate la pompă este justificat.
În opinia sa, autoritățile ar fi trebuit să analizeze inclusiv posibilitatea limitării exporturilor și să intensifice verificările prin instituții precum Consiliul Concurenței, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și ANAF.
Ivan compară prețul petrolului cu cel al carburanților: „Guvernul a devenit unul pasiv”
Fostul ministru atrage atenția asupra diferenței dintre evoluția cotației petrolului și prețurile practicate în prezent la benzinării.
„Guvernul a devenit unul pasiv, nu urmărește modul în care se respectă legea, nu-i verifică pe comercianți și suntem în situația în care avem un baril de petrol la 95 de dolari, mai puțin decât în luna aprilie, și prețuri reale la pompă de 11 lei”, a spus Bogdan Ivan.
Potrivit acestuia, la începutul lunii aprilie, barilul de petrol costa aproximativ 120 de dolari, în timp ce motorina se vindea cu aproximativ 9 lei pe litru.
Ivan susține că nivelul prețurilor de atunci a fost înregistrat în contextul verificărilor realizate de Ministerul Energiei și Guvern.
Transportatorii ar alimenta în Bulgaria și Ungaria
Bogdan Ivan afirmă că scumpirea carburanților produce deja efecte asupra transportatorilor și companiilor românești. Potrivit fostului ministru, unii transportatori i-ar fi transmis că preferă să alimenteze în Bulgaria sau Ungaria, unde produsele petroliere ar fi mai ieftine.
„Ajung să dea faliment, ajung să alimenteze din alte state, să-și trimită oamenii acasă”, a afirmat fostul ministru.
Ivan acuză Guvernul că gestionează „foarte, foarte amator” atât criza energetică, cât și situația de pe piața carburanților.
Bogdan Ivan avertizează și asupra prețurilor la energie electrică
Criticile fostului ministru nu se limitează la carburanți. Bogdan Ivan susține că, din aprilie și până în prezent, prețul energiei electrice pe piața pentru ziua următoare a crescut cu 74%. El avertizează că evoluția s-ar putea reflecta în ofertele adresate consumatorilor în următoarele luni, în special în cazul clienților cu un consum mai mare.
„În etapa următoare, în următoarele 3-4 luni, o să vină ofertele pentru consumatorii mai mari, cu cel puțin 20-25%”, a spus el.
Fostul ministru consideră că Executivul ar trebui să intervină prin măsuri de reglementare și prin contracte bilaterale pentru a limita impactul asupra consumatorilor și economiei.
În privința carburanților, Bogdan Ivan susține că problema nu necesită neapărat adoptarea unor măsuri noi, ci aplicarea instrumentelor existente și intensificarea controalelor instituțiilor statului asupra pieței.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .