Acasă Economie Bursa de Valori Bucureşti a pierdut peste 8,4 miliarde de lei la...

Bursa de Valori Bucureşti a pierdut peste 8,4 miliarde de lei la capitalizare într-o săptămână

0



Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare (-1,16%), în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut cu peste 98,37 milioane de lei (-17,9%), potrivit datelor publicate de BVB şi consultate de AGERPRES.

Capitalizarea bursieră a ajuns la 717,83 miliarde de lei, în perioada 24 – 28 august 2026, în scădere faţă de săptămâna 17 – 21 august 2026, când aceasta s-a situat la 726,27 miliarde de lei. Tranzacţiile cu acţiuni au generat, în această săptămână, un rulaj de 450,86 milioane de lei, mai mic decât în săptămâna anterioară, când s-au consemnat tranzacţii de 549,23 milioane de lei.

Indicele principal BET a închis săptămâna la 35.007,44 puncte.

Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost joi, 27 august, când s-au consemnat schimburi de 138,64 milioane de lei, iar cea mai slabă zi a fost miercuri, 26 august, cu tranzacţii de 61,49 milioane de lei.

Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al BVB, cu tranzacţii de 149,93 milioane de lei şi o scădere a cotaţiilor de 2,41%, urmate de acţiunile S.N.G.N. Romgaz, cu 44,09 milioane de lei şi o depreciere de 5,73%, respectiv cele ale OMV Petrom, cu 37,30 milioane de lei şi o scădere de 4,74%.

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Rompetrol Rafinare (+47,24%), AETA (+33,63%) şi Turbomecanica (+18,05%).

La polul opus, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Transelectrica (-13,45%), Sinteza (-12,12%) şi Simtel Team (-11,04%).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .