Acasă Actualitate Peste 1.000 de controale pe ape în SAFE WATERS 2026: Amenzi de...

Peste 1.000 de controale pe ape în SAFE WATERS 2026: Amenzi de peste 265.000 de lei pentru nereguli

0



Poliţiştii au desfăşurat, în perioada 22 iunie – 16 august, controale pentru creşterea siguranţei pe apă şi protejarea ecosistemelor de pe litoralul Mării Negre, Dunăre şi celelalte ape navigabile din România, în urma acţiunilor fiind constatate 88 de infracţiuni şi aplicate 636 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 265.901 lei.

Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia de Poliţie Transporturi, în cooperare cu Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, a iniţiat în perioada 22 iunie – 16 august şi organizat acţiunea „SAFE WATERS 2026”, având ca scop creşterea siguranţei activităţilor pe apă în zona de litoral a Mării Negre, fluviului Dunărea şi pe luciurile de apă navigabile, precum şi protejarea ecosistemului acestor zone.

În perioada aceasta, acţiunile comune au vizat respectarea legislaţiei în domeniul transportului naval de pasageri şi agrementului nautic, verificarea personalului navigant şi a conducătorilor de ambarcaţiuni pe linia consumului de băuturi alcoolice, punerea în navigaţie a navelor având la bord echipajul minim de siguranţă, prevenirea şi combaterea furturilor de la bordul navelor, a pescuitului ilegal, respectarea regimului juridic al frontierei de stat şi prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale.

„Instituţiile participante au iniţiat 1.006 acţiuni şi controale, fiind legitimate 5.876 de persoane. Totodată, au fost verificate 58 de societăţi comerciale, 8 entităţi juridice autorizate să desfăşoare activităţi de agrement nautic, 2.076 de autorizaţii/licenţe/permise de pescuit şi 706 nave. În această perioadă, au fost constatate 88 de infracţiuni, pentru care sunt cercetate 74 de persoane, dintre care 49 depistate în flagrant delict, aplicate 636 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 265.901 lei şi indisponibilizate, în vederea confiscării, 13 ambarcaţiuni, 3 motoare de ambarcaţiune, 1 autovehicul, 67 de unelte de pescuit şi 146 de kilograme de peşte”, a informat un comunicat al IGPR remis presei.

Totodată, au fost constatate 9 infracţiuni prevăzute de Legea Apelor, referitoare la executarea, modificarea sau extinderea de lucrări, construcţii ori instalaţii pe ape fără avizul legal al Administraţiei Naţionale „Apele Române”.

Din totalul infracţiunilor constatate, 57 erau prevăzute de Legea nr. 176/2024 privind pescuitul şi protecţia resursei acvatice vii, cele mai multe având ca obiect pescuitul comercial al resurselor acvatice vii fără autorizaţie şi licenţă şi deţinerea sau folosirea la pescuit, de către persoane neautorizate, a setcilor, năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit.

De asemenea, au fost constatate 6 infracţiuni la Legea nr. 191/2003 privind transportul naval.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .