Acasă Politică Sărac și bolnav: Fostul primar Viorel Lis își petrece majoritatea timpului în...

Sărac și bolnav: Fostul primar Viorel Lis își petrece majoritatea timpului în casă și primește îngrijiri de la soția sa

0



Fostul primar al Bucureștiului, Viorel Lis (82 de ani), se confruntă cu multiple probleme de sănătate, își petrece majoritatea timpului în casă și are o pensie care nu-i acoperă tratamentul, conform DigiFM.

Oana și Viorel Lis nu se feresc să vorbească despre problemele financiare cu care se confruntă de când starea de sănătate a fostului primar al Capitalei s-a deteriorat: are nevoie de îngrijire permanentă, investigații și tratamente, iar responsabilitatea a rămas pe umerii soției sale.

Viața familiei Lis s-a schimbat radical în ultimii ani. Departe de imaginea mondenă cu care publicul îi asocia odinioară, cei doi își petrec acum cea mai mare parte a timpului acasă, iar Oana vorbește tot mai deschis despre dificultățile de a îngriji un om în vârstă cu multiple probleme de sănătate.

Situația a devenit din nou complicată în ultimele săptămâni.

Invitată la „Spynews TV Live”, Oana Lis a povestit că soțul său se confruntă de aproximativ două săptămâni cu dureri musculare și osoase care nu au cedat la tratamentele încercate. „Nu mai știu ce să îi mai fac”, a spus Oana.

Ce pensie primește Viorel Lis

Tot vorbind despre tratamente și investigații, Oana Lis a dezvăluit și suma pe care fostul edil o primește lunar drept pensie.

„Am chemat salvarea acasă. Într-un weekend am cheltuit 4.500 de lei. Pensia lui e vreo 6.000”, a mărturisit aceasta. În numai câteva zile, cheltuielile medicale au reprezentat echivalentul a trei sferturi din pensia lunară a lui Viorel Lis.

Mai avea doar 15 lei pe card

Nu este prima dată când Oana vorbește public despre situația lor financiară. La începutul lunii august, aceasta a publicat pe Facebook un mesaj în care spunea că, înainte să intre pensia lui Viorel, mai avea doar 15 lei pe card și se întreba ce ar putea cumpăra de mâncare cu suma respectivă. Mesajul a provocat numeroase reacții, inclusiv critici din partea celor care i-au spus să își găsească un loc de muncă.

Ulterior, Oana a explicat într-un interviu pentru Libertatea că realitatea financiară a unui om care îngrijește permanent o persoană bolnavă este mult mai complicată decât pare din exterior.

Complicații medicale pentru familia Lis

Ea a precizat atunci că numai angajarea unei îngrijitoare ar presupune, din informațiile pe care le avea, costuri de aproximativ 3.000 – 4.000 de lei, la care s-ar adăuga mâncarea. În aceste condiții, spune Oana, pensia lui Viorel nu ar fi suficientă pentru plata unui astfel de ajutor și pentru toate celelalte cheltuieli. De aceea, cea care se ocupă în cea mai mare parte de fostul edil este chiar ea.

Mobilitatea redusă a lui Viorel complică și mai mult lucrurile. Unele investigații trebuie făcute la domiciliu, ceea ce poate crește considerabil costurile.

Oana a oferit recent un exemplu concret. Susține că pentru o ecografie efectuată acasă a plătit 2.000 de lei. Ea a explicat că transportarea soțului său atunci când are dureri puternice este foarte dificilă și că uneori trebuie să apeleze inclusiv la ajutorul vecinilor.

De asemenea, spunea că ar vrea ca Viorel să facă periodic recuperare medicală și că, din cauza stării lui, procedurile sunt mult mai greu de organizat decât în cazul unui pacient care se poate deplasa singur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .