Traficul rutier de pe DN7 (Valea Oltului), pe un sector din zona lucrărilor la Autostrada Sibiu-Pitești, va fi deviat începând de miercuri, 26 august, ora 19.00. Măsura va fi menținută până la 31 decembrie 2026, iar șoferii vor circula pe o variantă de serviciu.
Devierea traficului pe sectorul DN7
Devierea traficului este instituită pe sectorul DN7 cuprins între kilometrii 246+600 și 248+800, în contextul lucrărilor de construire a Autostrăzii Sibiu-Pitești, Secțiunea 2 Boița-Cornetu.
Serviciul Rutier Sibiu anunță că a verificat semnalizarea și sistematizarea rutieră temporară și că acestea sunt realizate conform prevederilor legale, scrie Mediafax.
Lucrările de pe Secțiunea 2 Boița-Cornetu a Autostrăzii Sibiu-Pitești ar putea intra într-o nouă etapă după revizuirea Acordului de mediu.
Stadiul fizic al secțiunii
CNAIR a depus documentația la autoritatea de mediu pe 12 august, iar constructorii lucrează în prezent pe aproximativ 45% din șantier.
Stadiul fizic general al secțiunii de 31,33 kilometri se apropie de 15%.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .