Acasă Sport UEFA menține boicotul competițiilor FIFA în ciuda retragerii proiectului controversat

UEFA menține boicotul competițiilor FIFA în ciuda retragerii proiectului controversat

0



UEFA nu renunţă la poziţia sa. Confederaţia Europeană de Fotbal a anunţat joi că boicotul său privind competiţiile FIFA, inclusiv Cupa Mondială, rămâne în vigoare, în ciuda renunţării de către forul mondial la planul de a se deschide către investitori externi, relatează AFP, citat de news.ro.

„Federaţiile membre ale UEFA au fost foarte clare cu privire la condiţiile legate de neparticiparea lor la competiţiile FIFA”, precizează forul european într-o declaraţie transmisă AFP.

Pe lângă retragerea proiectului FIFA – o cerinţă deja îndeplinită –, UEFA solicită „garanţii că astfel de încercări de a denatura fotbalul în acest mod nu se vor mai repeta niciodată”. „Aceste condiţii nu au fost îndeplinite”, consideră UEFA, care reafirmă că „şi-a pierdut încrederea în preşedinţia lui Gianni Infantino”.

Cu o zi înainte, conducerea FIFA recunoscuse, în urma unei reuniuni de criză a conducerii sale în Maroc, că au fost comise „greşeli” şi prezentase „scuze” cu privire la planul său eşuat de a crea o societate comercială deschisă investitorilor externi. În acelaşi timp, forul mondial al fotbalului şi-a exprimat „sprijinul deplin” faţă de preşedintele său, „singurul responsabil ales de cele 211 de asociaţii membre ale FIFA”.

„Declaraţia de ieri (a FIFA, n.r.) venită din partea câtorva persoane angajate de preşedintele FIFA (şi ale căror cariere depind de bunăvoinţa acestuia), care afirmă că sunt de acord cu el, nu schimbă nimic”, a precizat UEFA .

Infantino, care este singurul candidat declarat pentru realegerea sa în martie 2027, se află în centrul criticilor de săptămâna trecută, când şi-a anunţat, spre surprinderea generală, proiectul, care a fost în cele din urmă retras în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma opoziţiei puternice manifestate în special de UEFA, dar şi de CONCACAF (America de Nord şi Caraibe).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .