Forma proiectului de lege a salarizării convenită de cele două federaţii reprezentative din sănătate şi Ministerul Sănătăţii nu este o opţiune negociabilă în minus, ci pragul minim obligatoriu de la care proiectul poate deveni acceptabil şi refuzul de a transpune fidel soluţiile comune ar însemna eşecul dialogului social şi ar legitima acţiunile sindicale de protest din partea angajaţilor din sănătate, susţin reprezentanţii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” din România.
Potrivit unui comunicat de presă al Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR), forma proiectului de lege a salarizării agreată ar include o restructurare a salariilor, diferenţieri pe categorii de unităţi şi locuri de muncă, sporuri de condiţii de muncă şi o creştere a recompensei pentru continuitatea în sistem, potrivit Agerpres.
Propunerea, transmisă Ministerului Muncii, elimină posibilitatea de a invoca lipsa unei poziţii comune, oferind o bază solidă pentru negocieri şi proteste în cazul unui refuz al autorităţilor, subliniază sindicaliştii.
Vineri (cu activitatea tehnică prelungită în ziua de sâmbătă, 1 august), Federaţia „Solidaritatea Sanitară” din România, Federaţia SANITAS şi Ministerul Sănătăţii au identificat o variantă comună pentru partea din proiectul legii salarizării aplicabilă Sănătăţii. Propunerile rezultate au fost transmise sâmbătă seara Ministerului Muncii, instituţia care asigură coordonarea tehnică a proiectului.
„Această convergenţă schimbă esenţial datele dezbaterii. După o perioadă în care metodele sindicale au fost diferite, cele două federaţii reprezentative la nivel de sector au ajuns la un pachet comun de soluţii, construit împreună cu ministerul de resort. Autorităţile nu mai pot invoca lipsa unei alternative tehnice sau absenţa unei poziţii comune a partenerilor sociali din Sănătate. Poziţia FSSR este fără echivoc: susţinem numai transpunerea integrală şi fidelă a acestei arhitecturi, urmată de verificarea impactului asupra venitului total al fiecărui angajat. Nu acordăm un cec în alb niciunui iniţiator şi nu declarăm proiectul definitiv înainte ca forma actualizată să fie publicată”, au precizat reprezentanţii FSSR.
Potrivit acestora, forma convenită creşte semnificativ plata pentru contribuţia la funcţionarea neîntreruptă a serviciilor medicale, inclusiv procentul aferent tarifului orar suplimentar pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal şi de sărbătoare legală şi plata gărzilor.
Totodată, arată sursa citată, forma convenită majorează recompensa pentru lucrul în zilele de repaus şi de sărbătoare legală, reducând riscul unei pierderi necompensate. De asemenea, a fost prevăzută includerea, prin arhitectura viitorului Regulament de sporuri, a angajaţilor aflaţi în situaţia drepturilor menţinute în „cuantum”, astfel încât această categorie să nu rămână în afara protecţiei.
„Conţinutul convenit a fost transmis Ministerului Muncii. El trebuie preluat integral în forma tehnică actualizată, iar apoi asumat de instituţia sau de actorii politici care vor iniţia efectiv proiectul. Dacă traseul va fi parlamentar, FSSR va solicita partidelor şi parlamentarilor să transforme soluţia comună în amendamente şi să declare public dacă o susţin”, menţionează sursa citată.
FSSR a transmis că în cazul în care soluţia comună este refuzată, „protestul devine apărarea unui rezultat concret”.
„Dacă autorităţile refuză să transpună ceea ce Ministerul Sănătăţii şi cele două federaţii reprezentative au convenit, responsabilitatea eşecului dialogului social le aparţine. În acel moment, acţiunile de protest desfăşurate în condiţiile legii sunt pe deplin legitime pentru apărarea acestui prag minim. FSSR îşi va stabili propriile decizii şi forme de acţiune prin organele sale statutare, păstrând solidaritatea cu revendicările legitime ale angajaţilor şi autonomia organizaţională afirmată public”, se arată în comunicat.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .