Acasă Politică VIDEO Vasile Dîncu aruncă 'bomba' în plin scandal al pensiilor magistraților: 'Bolojan...

VIDEO Vasile Dîncu aruncă 'bomba' în plin scandal al pensiilor magistraților: 'Bolojan și Grindeanu s-au înțeles – unul e polițistul bun, altul cel rău'

0



Vicepreședintele PSD, Vasile Dîncu, susține că premierul Ilie Bolojan și președintele PSD, Sorin Grindeanu, ar fi ajuns la o înțelegere privind legea pensiilor magistraților, în ciuda tensiunilor publice din coaliție. Declarațiile au fost făcute la emisiunea „Radar Geopolitic” de la TVR Info. Potrivit lui Dîncu, cei doi lideri ar juca un rol tactic, similar celui de „polițistul bun” și „polițistul rău”, pentru a gestiona tensiunile din sistemul judiciar și presiunile Comisiei Europene.

„Eu cred că Grindeanu s-a înțeles cu Bolojan asupra acestui aspect – poate unul este polițistul bun, celălalt polițistul rău. […] Nu cred că pe domnul Bolojan îl deranjează că un coleg de coaliție negociază pentru o soluție la proiectul lor”, a declarat Dîncu, subliniind că proiectul este unul comun, asumat de întreaga coaliție de guvernare.

„Suntem de vină cu toții dacă nu găsim o soluție pentru pensiile magistraților”

Dîncu e explicat de unde vin tensiunile dintre cei doi lideri ai coaliției și subliniază că toată clasa politică, din trecut și din prezent, este vinovată de eventualul eșec al acestui proiect al pensiilor magistraților.

„Domnul Bolojan dă senzația că vorbește ca un șef care le hotărăște pe toate în coaliție, Grindeanu caută să respecte statutul de cel mai important partid din Parlament, adică cel care ține, până la urmă, această coaliție, și are nevoie să-și spună cuvântul, și de aici cred că este o chestiune personalizată. Dar dincolo de acest ping pong […] este această miză a proiectului pe care, din păcate, clasa politică, și din trecut, noi, cu toții, n-am reușit să creăm o echitate în acest domeniu. Este o cerere socială mare, pe care tot politicienii au ridicat-o, ca o miză importantă. Și aici este miza responsabilității. Cine este de vină pentru eșec, dacă se va întâmpla să fie un eșec? […] Suntem de vină cu toții dacă nu reușim să găsim o soluție prin care totuși justiția să fie convinsă să participe la un efort de echitate” a subliniat vicepreședintele PSD.

În contextul în care premierul Ilie Bolojan dorește că își asume răspundere pe același proiect privind pensiile magistraților, iar PSD, al cărui președinte, Sorin Grindeanu, a avut o întâlnire cu factorii din justiție, dorește un nou proiect, iar pe surse a apărut informația că se dorește amânarea cu 15 ani a aplicării acestui proiect privind pensiile magistraților, Vasile Dîncu atrage atenția că nu este acceptabilă o asemenea amânare.

Grindeanu și Bolojan – polițistul bun și polițistul rău

Dîncu lasă să se înțeleagă că premierul Ilie Bolojan și liderul social-democrat Sorin Grindeanu ar fi ajuns la o înțelegere în privința proiectului privind pensiile magistraților, în ciuda aparentei dispute dintre cei doi. El descrie relația dintre cei doi drept un „joc de rol”, cu un „polițist bun” și un „polițist rău”, menit să gestioneze tensiunile din justiție și presiunile venite din partea Comisiei Europene. Dîncu subliniază că Grindeanu încearcă o mediere, nu o confruntare, între Guvern și sistemul judiciar.

„Nu cred că este acceptabil un asemenea tip de proiect care să amâne, și așa este amânat pentru vreo 10 ani – așa ceva nu cred că se poate. Eu cred că ceea ce face Sorin Grindeanu este mai degrabă să caute să medieze. Până la urmă, cei din justiție au senzația că nu pot comunica cu domnul Ilie Bolojan și încearcă [Sorin Grindeanu] să medieze acest lucru. Eu cred că Grindeanu s-a înțeles cu Bolojan asupra acestui aspect – poate unul este polițistul bun, celălalt polițistul rău. […] Nu cred că pe domnul Bolojan îl deranjează că un coleg de coaliție negociază pentru o soluție la proiectul lor. Pentru că proiectul este comun, și al PSD-ului, și al PNL-ului, și al celorlalți participanți la coaliție, în acest moment” – spune social-democratul.

Dîncu este de părere că proiectul legii pensiilor magistraților nu va fi refăcut: „Nu cred că se reface tot, se vorbește cu cei din Justiție asupra condițiilor. Să nu uităm că noi avem și ministrul Justiției, este singurul nostru minister de forță și probabil că pe această pârghie a vrut să apese un pic președintele PSD”.

Întrebat dacă Ilie Bolojan știe că Sorin Grindeanu mediază și în numele său, Dîncu a răspuns: „Eu cred că știe. Pe mine nu m-ar deranja dacă aș fi în locul domnului Bolojan în această situație pentru că face un lucru pentru echipă, până la urmă. Și domnul Bolojan după aceea poate să vadă dacă-i convine sau nu ceea ce vor hotărî ceilalți. Dar cu siguranță că se caută o soluție în sensul acesta, al unei legi care să fie aplicabile și acceptabile, pentru că presiunea din partea Comisiei Europene este foarte mare asupra României și de asta știe și președintele PSD.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.