O femeie în vârstă de 65 de ani și-a îmbunătățit instant controlul degetelor, cântând la clarinet, în timp ce medicii îi stimulau creierul cu un curent electric, potrivit The Times.
Denise Bacon, o muziciană de 65 de ani, și-a transformat poate cea mai grea zi din viață într-una memorabilă, cântând la clarinet chiar în timp ce era supusă unei operații pe creier.
Diagnosticată cu boala Parkinson în 2014, Denise a simțit în ultimii ani cum activitățile care îi aduceau bucurie, precum cântatul, înotul și dansul, i-au fost afectate de simptomele bolii: rigiditate musculară și lentoare în mișcări.
În luna iulie, la Spitalul King’s College din Londra, ea a suferit o intervenție chirurgicală complexă de stimulare cerebrală profundă (Deep Brain Stimulation – DBS), o procedură menită să amelioreze simptomele motorii ale Parkinsonului.
În timpul celor patru ore de operație, Denise a fost trează și a cântat la clarinet pentru ca echipa medicală să poată evalua în timp real efectele stimulării asupra mișcărilor fine ale mâinilor.
Intervenția presupune realizarea unor găuri de aproximativ 9 mm în craniu și implantarea unor electrozi direct în zonele-cheie ale creierului. Acestea sunt stimulate electric, cu scopul de a modifica semnalele care contribuie la manifestarea simptomelor bolii.
Profesorul Keyoumars Ashkan, neurochirurg la King’s College London și coordonatorul echipei medicale, a explicat decizia inedită:
„Fiind o clarinetistă pasionată, i s-a sugerat să-și aducă instrumentul în sala de operație pentru a vedea dacă procedura i-ar îmbunătăți capacitatea de a cânta, acesta fiind unul dintre principalele obiective ale sale pentru operație. Am fost încântați să vedem o îmbunătățire instantanee a mișcărilor mâinilor și, prin urmare, a capacității sale de a cânta, odată ce stimularea a fost transmisă creierului.”
„Odată ce electrozii au fost plasați pe partea stângă a creierului Denisei, curentul a fost pornit și s-a observat o îmbunătățire imediată a mișcărilor mâinilor pe partea dreaptă. Același lucru s-a întâmplat și pe partea stângă când i-am implantat electrozi pe partea dreaptă a creierului”, a mai explicat profesorul Ashkan.
Pentru Denise Bacon, care a cântat în orchestra din East Grinstead, această intervenție a redeschis o ușă care părea închisă de ani de zile. Cu cinci ani în urmă fusese nevoită să renunțe la activitatea muzicală din cauza bolii, dar acum speră să revină în forță.
Operația s-a desfășurat sub anestezie locală, care a amorțit scalpul și o parte din craniu. Creierul, neavând receptori de durere, permite desfășurarea unor astfel de intervenții cu pacientul treaz, o practică deloc rară în neurochirurgie, mai ales când se urmăresc reacții motorii sau cognitive în timp real.
După operație, Denise a declarat:
„Îmi amintesc că mâna dreaptă se putea mișca mult mai ușor odată ce a fost aplicată stimularea, iar acest lucru mi-a îmbunătățit capacitatea de a cânta la clarinet, ceea ce m-a bucurat foarte mult. Deja simt îmbunătățiri în capacitatea mea de a merge și sunt nerăbdătoare să mă întorc la piscină și pe ringul de dans pentru a vedea dacă abilitățile mele s-au îmbunătățit și acolo.”
Operația nu doar că i-a redat speranța, dar i-a oferit și un moment de neuitat.