Acasă Economie VIDEO Cristi Șelaru, consilier INS: 'România a importat, în ultimii 2 ani,...

VIDEO Cristi Șelaru, consilier INS: 'România a importat, în ultimii 2 ani, carne de porc de peste 2 miliarde de euro. Trei țări dețin supremația'

0



Consilierul Institutului Național de Statistică, Cristi Șelaru, a vorbit la emisiunea „Agrojurnal” difuzată de Digi24 și realizată de Andreea Stroe, despre dependența tot mai accentuată a României de importurile de carne de porc. Potrivit statisticii, în ultimii cinci ani, volumul total al achizițiilor a crescut de la 280.000 de tone în 2020 la 368.000 de tone în 2024, iar valoarea totală a urcat de la 592 de milioane de euro la aproape 1,1 miliarde de euro.

„România a devenit tot mai dependentă de importurile de carne de porc”, a declarat Cristi Șelaru în cadrul emisiunii Agrojurnal, subliniind că această tendință este vizibilă în fiecare an, iar producția internă nu mai reușește demult să acopere cererea pieței.

Cele trei țări care domină constant piața românească – Spania, Germania și Ungaria – asigură împreună peste 70% din totalul importurilor.

Evoluția importurilor: de la 592 milioane în 2020 la aproape 1,1 miliarde în 2024

În 2020, România a importat aproape 280.000 de tone de carne de porc, în valoare de peste 592 milioane de euro.

”Spania a fost principalul furnizor, cu 161 milioane de euro (27% din valoarea totală) și 62.000 de tone (22% din cantitate).

Germania a ocupat locul al doilea, cu 120 milioane de euro (20%) și 60.000 de tone (21%), iar Ungaria a fost pe locul al treilea, cu 110 milioane de euro (19%) și 53.000 de tone (19%).

În 2021, importurile au urcat la 327.000 de tone, în valoare de 609 milioane de euro. Spania a rămas lider, cu 181 milioane de euro (30%), urmată de Germania (145 milioane de euro, 24%) și Ungaria (101 milioane de euro, 17%).”, a precizat Cristi Șelaru la Agrojurnal.

În 2022, România a importat peste 355.000 de tone, în valoare de 833 milioane de euro. Spania a dominat piața cu 287 milioane de euro (35%) și 100.000 de tone (28%), urmată de Germania (176 milioane de euro, 21%) și Ungaria (142 milioane de euro, 17%).

Șelaru a mai spus că, ”în 2023, importurile au atins aproape 360.000 de tone, cu o valoare record de peste 1 miliard de euro. Spania și-a consolidat poziția de lider, cu 392 milioane de euro (37%) și 113.000 tone (31%). Germania a livrat carne de 188 milioane de euro (18%) și 70.000 tone (19%), iar Ungaria a rămas pe locul al treilea, cu 184 milioane de euro (17%) și 66.000 tone (18%)”.

În 2024, România a importat peste 368.000 de tone, în valoare de aproape 1,1 miliarde de euro.

Spania s-a menținut pe primul loc (408 milioane de euro, 38%; 116.000 tone, 31%), urmată de Germania (206 milioane de euro, 19%; 75.000 tone, 20%) și Ungaria (185 milioane de euro, 17%; 71.000 tone, 19%).

Importurile din 2025 confirmă aceeași tendință

Cristi Șelaru a oferit și date pentru primele șase luni ale anului 2025, când România a importat aproape 152.000 de tone de carne de porc, în valoare de 415 milioane de euro.

”Spania continuă să fie principalul furnizor, cu 151 milioane de euro (36%) și 44.000 de tone (29%), urmată de Germania (95 milioane de euro, 23%; 38.000 tone, 25%) și Ungaria (72 milioane de euro, 17%; 31.000 tone, 20%)”, a mai declarat Cristi Șelaru.

„Spania, Germania și Ungaria – coloana vertebrală a importurilor românești”

„Spania și-a consolidat poziția de lider absolut al pieței românești, Germania a rămas un partener stabil, iar Ungaria s-a menținut constant în top trei. România rămâne o piață dependentă de importuri, peste 70% din carnea de porc provenind din aceste trei țări”, a subliniat Cristi Șelaru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.