Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că planul alb de urgență, activat în urma exploziei din Sectorul 5 al Capitalei, urmează să fie dezactivat deoarece autoritățile nu se așteaptă la victime suplimentare.
UPDATE
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, revine cu o actualizare a stării răniților după explozia produsă în cartierul Rahova.
Conform ministrului, 13 pacienți au fost transportați la unitățile sanitare din Capitală, după cum urmează:
– 2 pacienți la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”
– 6 pacienți la Spitalul Universitar de Urgență București
– 3 pacienți la Spitalul Clinic de Urgență București
– 2 pacienți la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”.
3 pacienți prezintă arsuri și se află internați la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” și la Spitalul Universitar de Urgență București.
După evaluarea medicală completă, se va cere transferul acestora către spitale de specialitate din Europa, dacă starea clinică va permite transportul.
Blocurile operatorii de ortopedie, chirurgie, neurochirurgie și chirurgie plastică sunt pregătite pentru intervenții imediate.
„Am constituit o celulă de criză la Ministerul Sănătății, imediat după explozia gravă din cartierul Rahova. Suntem în alertă permanentă și în comunicare directă cu domnul Ilie Bolojan, Prim-ministrul României, și cu domnul Nicușor Dan, Președintele României, pentru coordonarea tuturor măsurilor medicale și de sprijin. Funcționăm în condiții de Cod Alb de Urgență, pentru a asigura un răspuns medical rapid, eficient și coordonat. Transmit condoleanțe familiilor care trec prin aceste momente cumplite și recunoștință echipelor medicale și de intervenție!”, transmite ministrul Sănătății.
Știre iniațilă
„Planul alb de urgență va fi dezactivat în maxim 15 minute de către Ministerul Sănătății pentru că nu așteptăm victime suplimentare. Acestea sunt informațiile primite de la echipajele de urgență aflate în momentul de față acolo”, a spus Rogobete, vineri, la B1 TV.
Privind colaborarea cu celelalte instituții, ministrul a afirmat: „Celula de crize și toată această activitate integrată de coordonare a decurs excelent. Sigur că colaborarea mea cu dr. Raeda Rafat și cu DSU este una bună. Și în toată această perioadă, în toate aceste ore, am comunicat permanent cu dr. Raeda Rafat, cu colegii de la DSU, cu premierul României Ilie Bolojean și cu președintele țării”.
Anterior, acesta a mai afirmat: „În momentul de față avem trei pacienți la Floreasca, cu vârste între 56 și 86 de ani, cu politraumatisme severe, doi pacienți la Bagdasar, din care un pacient în vârstă de 78 de ani, cu arsură severă, aflat în manevre de echilibrare hemodinamică, șase pacienți la Universitar, dintre care un pacient cu arsură severă, intubat și ventilat mecanic, doi copii la Grigore Alexandrescu, în vârstă de 15 și 17 ani, trei victime decedate și un pacient care a refuzat internarea la Spitalul Bagdasar din București”.
Ce înseamnă „Planul Alb” pentru spitale: măsuri speciale în caz de urgențe majore
În urma exploziei puternice de pe Calea Rahovei, autoritățile au activat Planul Alb, procedura prin care spitalele își mobilizează resursele pentru a trata simultan un număr mare de victime. Măsura se aplică în cazuri de urgență majoră, precum accidente colective sau dezastre.
Ministerul Sănătății prevede, printr-un document oficial, activarea „Planului Alb” — un protocol special de răspuns al spitalelor în situații de urgență majoră, atunci când se înregistrează un aflux masiv de pacienți. Acesta este aplicat în cazul unor accidente colective, calamități, epidemii sau pandemii, când capacitatea obișnuită de primire a unităților medicale este depășită.
Potrivit Ordinului nr. 2021/691 din 12 decembrie 2008, Planul Alb reprezintă planul de răspuns al unităților sanitare cu paturi și are scopul de a permite gestionarea rapidă și eficientă a urgențelor care necesită resurse suplimentare – umane, logistice și financiare.
Prin activarea Planului Alb, spitalele își reorganizează activitatea pentru a primi un număr mare de răniți sau pacienți, activează mecanisme de coordonare internă între secții și servicii, colaborează cu celelalte structuri de intervenție (ISU, SMURD, Ambulanță) și oferă sprijin medical, psihologic și social atât victimelor, cât și familiilor acestora.