Scanările RMN standard ale limbii unei persoane ar putea contribui la detectarea precoce şi la monitorizarea continuă a bolii neuronului motor (MND), potrivit unui nou studiu australian, informează agenţia de presă Xinhua, potrivit Agerpres.
Persoanele diagnosticate cu boala neuronului motor, cunoscută şi sub numele de scleroză laterală amiotrofică, întâmpină dificultăţi de vorbire şi de înghiţire şi tind să aibă muşchi ai limbii mai slab dezvoltaţi, a precizat Universitatea Queensland (UQ) din Australia într-un comunicat de presă publicat joi.
„Acest lucru ar putea servi ca indiciu timpuriu al bolilor neurodegenerative”, a declarat Thomas Shaw, cercetător în ştiinţe neurologice şi specialist în RMN (imagistică prin rezonanţă magnetică) la UQ, care a coordonat studiul publicat în revista Computers in Biology and Medicine.
„Există opt muşchi interconectaţi în limbile noastre, fiecare cu un rol diferit pentru a ne permite să mâncăm, să înghiţim şi să vorbim”, a mai spus Thomas Shaw, adăugând că, în cazul unor pacienţi cu boala neuronului motor (MND), muşchii limbii slăbesc progresiv şi se atrofiază în timp.
Examinând peste 200 de scanări RMN mai vechi cu ajutorul inteligenţei artificiale şi unor tehnici avansate de imagistică, oamenii de ştiinţă au putut să obţină măsurători precise ale volumului şi formei muşchilor din limbă şi au descoperit diferenţe semnificative între oamenii cu MND şi cei fără MND.
„Persoanele cu volume mai mici ale limbii prezintă cel mai rău prognostic”, a declarat Thomas Shaw, adăugând că această măsurătoare ar putea indica speranţa de viaţă şi ar permite diagnosticări mai rapide pentru pacienţii cu MND, contribuind la planificarea tratamentului şi la înscrierea mai rapidă a acestor persoane în studii clinice.
Brooke-Mai Whelan, coautoare a studiului şi specialistă în logopedie la Facultatea de Ştiinţe ale Sănătăţii şi Reabilitării din cadrul UQ, a declarat: „Atunci când funcţia limbii este afectată, înghiţirea poate deveni periculoasă, iar vorbirea greu de înţeles”.
„Persoanele cu MND raportează că pierderea vorbirii este mai devastatoare decât pierderea capacităţii de a mânca, a bea sau a merge”, a mai spus ea, adăugând că o mai bună înţelegere a procesului de atrofiere a muşchilor limbii ar putea să permită intervenţii mai timpurii şi mai bine ţintite, cum ar fi stocarea vocii pe diverse suporturi pentru a conserva vorbirea naturală a unor persoane.
