Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a semnat, marți, la sediul Consiliului Europei de la Strasbourg, Convenția privind protecția profesiei de avocat.
Convenția Consiliului Europei privind protecția profesiei de avocat, la care România a devenit parte semnatară, este prima de acest fel la nivel internațional și consacră, în mod explicit, obligația statelor de a garanta: independența avocaților față de orice interferență externă; protecția efectivă a avocaților împotriva amenințărilor, intimidării, hărțuirii și represaliilor; accesul liber și nediscriminatoriu la profesie; confidențialitatea relației avocat-client și libertatea de exprimare a avocaților, în limitele cadrului legal și promovarea unui sistem de justiție echitabil, în care avocatul are un rol indispensabil în garantarea accesului la apărare și la o judecată corectă, scrie Mediafax.
Semnarea Convenției de către România are o dublă semnificație: reafirmă angajamentul ferm al statului român față de valorile și standardele Consiliului Europei privind drepturile omului, statul de drept și democrația și transmite un semnal puternic de încredere către profesia de avocat și către întreaga societate că România susține activ protecția apărătorilor justiției și independența acestora.
„Instrumentul internațional de referință consolidează protecția profesiei de avocat și dreptul de exercitare a acesteia în mod independent și fără discriminare, obstacole ori ingerințe necorespunzătoare, reglementând totodată un cadru legal în care avocații își vor putea desfășura activitatea fără a fi supuși atacurilor, amenințărilor, hărțuirii sau intimidării”, transmite, marți seara, Ministerul Justiției.
După ratificare, convenția va consolida cadrul național care vizează dreptul de practică, drepturile profesionale, libertatea de exprimare, disciplina profesională și măsurile de protecție specifice profesiei de avocat.
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a subliniat rolul esențial pe care avocații și asociațiile lor profesionale îl dețin în susținerea statului de drept, asigurarea accesului la justiție și garantarea protecției drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnarea convenției reprezentând o declarație de principiu și de angajament.