Acasă Sănătate Preşedintele CNAS: Finanţarea spitalelor pe criterii de performanţă, un pas esenţial pentru...

Preşedintele CNAS: Finanţarea spitalelor pe criterii de performanţă, un pas esenţial pentru însănătoşirea sistemului medical

0



Finanţarea spitalelor pe criterii de performanţă reprezintă un pas esenţial pentru însănătoşirea sistemului medical, susţine preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Horaţiu-Remus Moldovan.

Preşedintele CNAS a discutat miercuri în cadrul unei videoconferinţe cu directorii celor 43 de case de asigurări de sănătate din ţară despre indicatorii care vor sta la baza finanţării spitalelor.

Potrivit unui comunicat de presă al CNAS remis AGERPRES, modificările legislative adoptate recent de Parlament şi validate de Curtea Constituţională creează cadrul pentru a „corecta dezechilibrele” în ceea ce priveşte distribuirea fondurilor către spitale, care reprezintă „cel mai mare consumator” de fonduri din sistemul sanitar.

Astfel, conform CNAS, fiecare spital va trebui să-şi analizeze activitatea şi să decidă ce secţii vor fi păstrate, redimensionate sau reorganizate.

În ceea ce priveşte spitalele cu secţii subutilizate, acestea vor putea colabora în consorţii, pentru a oferi împreună serviciile de care au nevoie pacienţii din zonă.

„Spitalele oferă servicii vitale, însă realitatea este că, în unele locuri cel puţin, structurile acestora au rămas neschimbate de 50 ani şi nu mai au nici o legătură cu nevoile reale, actuale ale oamenilor. Românii merită spitale funcţionale, cu personal care înţelege ce înseamnă actul medical făcut cu responsabilitate şi respect pentru pacient, iar indicatorii pentru finanţarea spitalelor au un singur scop: să reflecte performanţa, nu inerţia, nu vechile obiceiuri. Nu este normal ca unii medici să opereze urgenţe toată noaptea, în timp ce alte linii de gardă există doar din obişnuinţă”, a afirmat preşedintele CNAS, citat în comunicatul de presă.

La finalul videoconferinţei, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate le-a cerut directorilor CAS să transmită un mesaj ferm către managerii de spitale, pentru a „ieşi din zona de confort administrativ” şi a găsi soluţiile care vin în întâmpinarea nevoilor şi aşteptărilor pacienţilor.

„CNAS, prin casele de asigurări de sănătate judeţene, va oferi suport fiecărui spital care doreşte să se eficientizeze în următoarele luni. Cu toţii vrem corectitudine şi responsabilitate în cheltuirea banului public, ceea ce înseamnă să ieşim din zona de confort administrativ şi să găsim soluţii corecte pentru pacienţi, soluţii cum este, de exemplu, negocierea la sânge a fiecărui contract de materiale sanitare, echipamente şi consumabile. Nimeni nu vrea să închidă spitale, dar nici nu putem tolera risipa!”, a precizat Horaţiu-Remus Moldovan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.