Poliţiştii din Cluj au continuat cercetările într-un dosar penal privind agresiuni sexuale comise asupra unor minore din localitatea Poieni, în cauză fiind vizaţi doi tineri, de 22 şi 18 ani, ambii aflaţi, în prezent, în arest preventiv. Iniţial, a fost arestat cel mai mare dintre tineri, acuzat că a violat o adolescentă de 15 ani, profitând că aceasta ar fi băut mai mult decât trebuia la o petrecere. Ulterior, poliţiştii au stabilit că acelaşi tânăr ar mai fi agresat sexual o fată de 14 ani de cel puţin o sută de ori.
După arestarea acestuia, anchetatorii au extins cercetările, care au relevat că adolescenta de 15 ani fusese agresată sexual în aceeaşi noapte şi de un alt tânăr de 18 ani, ajuns şi el în arest, scrie news.ro.
Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj, achetatorii au stabilit că tânărul de 22 de ani, arestat iniţial pentru viol asupra unei minore de 15 ani, în timpul unei petreceri la care fata băuse prea mult alcool, în noaptea de 23 spre 24 septembrie, ar mai fi întreţinut cel puţin 15 acte sexuale cu aceasta în perioada decembrie 2024 – mai 2025, dar ar mai fi avut şi peste o sută de raporturi sexuale cu o altă minoră, în vârstă de 14 ani, pe parcursul anilor 2024 şi 2025.
Ancheta a început după ce, la 29 septembrie, un bărbat din Poieni a sesizat Poliţia
În acelaşi dosar mai este cercetat un tânăr de 18 ani, care ar fi agresat-o sexual pe minora de 15 ani în aceeaşi noapte de 23 spre 24 septembrie 2025. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile.
Faţă de tânărul de 22 de ani a fost prelungită măsura arestării preventive cu încă 30 de zile.
Potrivit IPJ Cluj, ancheta a început după ce, la 29 septembrie, un bărbat din Poieni a sesizat Poliţia că fiica sa de 15 ani ar fi fost victima unei agresiuni sexuale. În urma sesizării, la 30 septembrie a fost percheziţionată locuinţa tânărului de 22 de ani, de unde au fost ridicate mai multe dispozitive electronice – o tabletă şi trei telefoane mobile – care urmează să fie expertizate.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, pentru viol asupra unui minor, în formă continuată.






