Mica națiune insulară Tuvalu, aflată în Pacificul de Sud, este tot mai amenințată de creșterea nivelului mării. Pe măsură ce oceanele înghit treptat teritoriul țării, mii de locuitori aleg să plece. Din cei aproximativ 11.000 de cetățeni, peste 4.000 au aplicat deja pentru vize de emigrare în Australia, în cadrul unui program fără precedent de relocare climatică.
Solicitările au început să sosească după deschiderea loteriei vizelor în această lună. Din cei 1.124 de aplicanți înregistrați, împreună cu familiile lor, totalul ajunge la 4.052 de persoane care vor să plece din arhipelagul amenințat de schimbările climatice.
Programul permite doar 280 de vize anuale pentru a evita exodul creierelor din Tuvalu. Beneficiarii vor putea să locuiască, să lucreze și să studieze în Australia, cu acces la sistemul de sănătate și educație australian.
Urgența este reală: până în 2050, NASA estimează că mareele zilnice vor inunda jumătate din atolul principal Funafuti, unde trăiesc 60% din locuitorii țării pe o fâșie de pământ de doar 20 de metri lățime, scrie realitatea.net.
Nivelul mării a crescut deja cu 15 centimetri în ultimele trei decenii în jurul insulelor, de o dată și jumătate mai mult decât media globală.
Tuvalu încearcă să câștige timp construind terenuri artificiale, dar perspectivele pe termen lung rămân sumbre pentru această națiune cu altitudinea medie de doar 2 metri.