Acasă Știri externe O idee de filme de comedie a isterizat nemții: Mobilizarea militară se...

O idee de filme de comedie a isterizat nemții: Mobilizarea militară se face prin tragere la sorți

0



O idee demnă de filmele de comedie a scos nemții din sărite. Vestea că mobilizarea militară ar urma să se facă prin tragere la sorți a enervat extrem de tare populația.

Majoritatea germanilor sunt împotriva ideii de a utiliza o loterie pentru a stabili cine trebuie să efectueze serviciul militar în baza unei noi legi, potrivit unui sondaj de opinie, relatează duminică dpa, scrie Agerpres.

Guvernul cancelarului Friedrich Merz intenţionează să reinstituie o formă de serviciu militar, care a fost suspendat în 2011, pentru a răspunde unei ameninţări în creştere din partea Rusiei şi pentru a consolida armata germană, în conformitate cu obiectivele de apărare ale NATO.

Un sondaj arată revolta

Potrivit unui sondaj efectuat de institutul INSA pentru ediţia de duminică a ziarului Bild, 60% dintre cei intervievaţi cred că este greşit să fie utilizat un sistem de loterie pentru a decide cine trebuie să fie recrutat.

Circa o cincime dintre respondenţi cred că ar fi bine să fie utilizat un sistem de loterie. Circa 11% dintre respondenţi au spus că nu îi interesează o eventuală reglementare în acest sens, iar 8% nu au răspuns la întrebare.

Ministrul apărării Boris Pistorius a declarat pentru Bild că decizia privind modul de a creşte efectivul armatei nu ţine de parlament. Participarea voluntară ar trebui să fie modelul cât de mult timp va fi posibil, a spus el.

Recrutarea la scară mare în Germania ar fi observată la Kremlin, a declarat el pentru ziar, catalogând măsura drept un gen de acţiune de descurajare împotriva Rusiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.