Acasă Politică Nicușor Dan a semnat și i-a dat undă verde lui Ilie Bolojan

Nicușor Dan a semnat și i-a dat undă verde lui Ilie Bolojan

0



Președintele Nicușor Dan a promulgat legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe pe timpul vacanței parlamentare.

Această lege este foarte importantă, mai ales în actualul context în care Guvernul pregătește o serie de măsuri fiscale.

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că pachetul numărul 2 de măsuri fiscale va fi pregătit pentru finalul lunii iulie.

Domeniile în care Guvernul poate emite Ordonanțe

Potrivit actului normativ, Executivul este abilitat ca în perioada vacanţei parlamentare să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

Printre domeniile în care Guvernul poate emite ordonanţe se numără comasarea/desfiinţarea/reorganizarea instituţiilor publice şi autorităţilor aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, în vederea eficientizării funcţionării acestora, precum şi a reducerii cheltuielilor cu funcţionarea acestora.

Alte domenii sunt: gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, inclusiv reglementări necesare pentru îndeplinirea jaloanelor şi ţintelor din cadrul PNRR, reglementări privind gestiunea în domeniul fondurilor europene aferente Politicii de coeziune, inclusiv legate de Fondul pentru Tranziţie Justă, modificarea şi completarea legislaţiei privind organizarea, funcţionarea şi eficientizarea activităţii instituţiilor din domeniul culturii, precum şi a fondurilor gestionate de acestea, constituite pe baza contribuţiilor stabilite prin lege, modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării, creditării şi gestionării fondurilor externe nerambursabile aferente Politicii Agricole Comune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.