România are unele din cele mai mari taxe pe muncă din Uniunea Europeană, iar patronii își găsesc metode de supraviețuire financiară, chiar dacă asta înseamnă să încalce legea.
Ministrul Muncii s-a enervat după ce sute de angajați au fost prinși muncind la negru
Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat, joi, că datele din ultimele controale ale Inspecției Muncii privind munca fără contract legal reprezintă „un semnal de alarmă”. Aproape 500 de muncitori, au fost găsiți lucrând la negru, în cadrul ultimelor controale.
„Ce am găsit săptămâna asta nu e doar o statistică. E un semnal de alarmă. În doar câteva zile, Inspecția Muncii a aplicat sancțiuni de peste 7 milioane de lei. Aproape 500 de oameni lucrau fără forme legale. Nu e puțin. Nu e normal. Și nu poate fi ignorat”, se arată în mesajul publicat de Florin Manole, pe Facebook.
Joi, Inspecția Muncii a anunțat că, în perioada 30 martie – 03 aprilie 2026, inspectorii în muncă au desfășurat 1.859 de controale la nivel național, în cadrul cărora au fost date peste 1.152 de sancțiuni – atât amenzi, cât și avertismente.
Într-o singură săptămână de controale, inspectorii au dat amenzi de 7.092.500 lei
În cadrul controalelor, un număr de 491 de muncitori lucrau fără contract.
De asemenea, 3 echipamente de muncă oprite pentru a preveni accidentele grave.
Printre principalele probleme identificate: munca la negru, nerespectarea timpului de odihnă și ignorarea măsurilor dispuse în cadrul controalelor anterioare.
În ceea ce privește Sănătatea și Securitatea în Muncă, angajatorii firmele vizate de controale au primit amenzi pentru lipsa atribuțiilor SSM în fișa postului și neevaluarea riscurilor de accidentare pentru lucrători.






