Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, critică modul în care sunt evaluați profesorii din România, arătând că sistemul nu reflectă realitatea din școli.
Într-un interviu pentru revista Dilema, acesta a spus că „deși școala arată așa cum știm și vorbim mult despre eșecul educației, trebuie să știți că, în evaluarea anuală, peste 99% din profesori au calificativul «foarte bine». Vi se pare normal?”.
Evaluarea cadrelor didactice și auxiliare se face anual, printr-un proces în două etape: autoevaluarea pe o fișă-tip și analiza realizată de conducerea școlii. Metodologia a fost schimbată ultima dată în 2020, după ce fusese introdusă în 2011.
Întrebat cum ar putea redeveni atractivă meseria de profesor, ministrul a subliniat că salariul de debut este „punctul de start fundamental”, explicând că „salarizarea debutantului, ca și a asistentului universitar, trebuie să înceapă de la salariul mediu brut pe economie”. Totodată, el consideră esențială regândirea modului în care sunt formați viitorii profesori în universități, „un proces care nu a confirmat în anii trecuți”.
David a spus că intenționează să regândească și procesul de titularizare, precum și să introducă mai multă flexibilitate în cariera didactică. „După intrarea în sistem este importantă formarea continuă și flexibilitatea carierei, inclusiv prin conținutul normei didactice și al timpului de lucru, care trebuie să reflecte evoluția societății. În acest moment, orice modificare a unui număr de ore sau discipline generează rezistență și scandaluri naționale, ceea ce face ca sistemul să fie neancorat suficient în realitate”, a arătat acesta.
Pentru a dinamiza lucrurile, ministrul propune ca suplinitorii să fie angajați pe modelul tenure-track: „pozițiile de suplinitori ar trebui schimbate în formula «angajați temporar pe traiectorie nedeterminată», astfel încât cei care confirmă la clasă să treacă, în timp, pe perioadă nedeterminată, fără alt concurs”. De asemenea, David a precizat că pentru orele disponibile la plata cu ora ar trebui încurajată intrarea unor specialiști din afara sistemului, precum juriști, economiști sau medici, pentru a conecta mai bine școala cu mediul socio-economic.