Acasă Economie Lanțul românesc de cafenele „5 to go” ajunge în Occident – Prima...

Lanțul românesc de cafenele „5 to go” ajunge în Occident – Prima țară din vestul Europei în care se extinde

0



Rețeaua de cafenele 5 to go își continuă extinderea internațională, urmând să deschidă prima locație din Irlanda pe 12 februarie, a declarat fondatorul Radu Savopol pentru Profit.ro. Lansarea marchează intrarea brandului pe o nouă piață externă, după pașii făcuți în regiune în ultimii ani.

A patra țară cu „5 to go”

Potrivit fondatorului, dezvoltarea va continua în Bulgaria și Republica Moldova, fără a fi vizate, în acest moment, alte țări. Compania pregătește primele unități în Sofia, pe lângă cele două deja existente la Ruse, în timp ce pe piața din Republica Moldova rețeaua a ajuns la șase locații. „Momentan nu vizăm extinderea în alte țări, suntem OK așa. Dezvoltăm, deci, Bulgaria, Moldova și Irlanda”, a spus Savopol.

În paralel cu expansiunea geografică, 5 to go își consolidează prezența prin parteneriate, în special pe zona de cafea, direcție care va fi accelerată în acest an. Rețeaua a încheiat anul 2025 cu 720 de locații în 160 de orașe din România, după ce cifra de afaceri a depășit 55 de milioane de euro în 2024 și a ajuns la 65 de milioane de euro în 2025.

Mai multe cafenele în Bulgaria

Compania a anunțat anterior că își fundamentează o expansiune accelerată în Bulgaria, prin semnarea primelor francize la Sofia, și că a continuat extinderea regională în Republica Moldova, unde, la un an de la intrarea pe piață, a inaugurat a cincea cafenea, alături de 12 spații de tip coffee corner deja funcționale. Totodată, prima cafenea 5 to go din Irlanda se afla în pregătire pentru lansare încă de la finalul anului trecut.

Pentru anul 2026, ținta rețelei este atingerea pragului de 800 de cafenele, dintre care 25 la nivel internațional.

Parteneriat cu un lanț de benzinării

Recent, 5 to go a anunțat semnarea unui parteneriat cu rețeaua națională de benzinării RO concept OSCAR, franciza dezvoltată de OSCAR Downstream, cea mai mare companie petrolieră din România cu capital 100% românesc.

OSCAR Downstream este un jucător din top 5 pe piața petrolieră locală, cu un portofoliu anual de peste 5.000 de clienți din industrii precum transport, construcții, industrie sau agricultură. Rețeaua sa de benzinării a ajuns la 120 de stații la nivel național, incluzând 28 de stații proprii dedicate segmentului B2B, sub brandul OSCAR Drive, peste 90 de benzinării în franciză sub brandul RO concept OSCAR, destinate clienților B2C, precum și peste 2.900 de stații de incintă OSCAR – DIESELPoint.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.