Numărul 2 mondial, Jannik Sinner, nu face parte din lotul Italiei care va încerca să-şi apere titlul în Cupa Davis în perioada 18-23 noiembrie la Bologna, componenţa echipei fiind dezvăluită luni de Federaţia Italiană de Tenis (FITP).
În absenţa lui Sinner, echipa Italiei va fi condusă de Lorenzo Musetti (locul 8 ATP) şi Flavio Cobolli (22 ATP), cărora li se vor alătura Matteo Berrettini (59 ATP) şi experţii în proba de dublu Simone Bolelli şi Andrea Vavassori, locul 14, respectiv 15 în clasamentul mondial al specialităţii.
Dacă nu intervine o schimbare de ultim moment, Sinner nu va participa, aşadar, la prima ediţie a fazei finale a Cupei Davis pe pământ italian, după mai mulţi ani în care „Final 8” s-a jucat în Spania. Sezonul său se va încheia, în mod logic, la Turneul Campionilor de la Torino, programat între 9 şi 16 noiembrie.
În ciuda probabilei sale absenţe de la Bologna, fostul număr 1 mondial va fi „întotdeauna acasă” în echipa Italiei, a asigurat căpitanul Filippo Volandri, citat în comunicatul FITP.
„Sunt sigur că Jannik se va întoarce rapid la echipa” Italiei, a adăugat Volandri.
Sinner a avut un sezon plin de contraste, cu momente culminante precum titlurile de la Australian Open şi Wimbledon, dar şi episoade neplăcute ca suspendarea de trei luni după ce a fost testat pozitiv cu un steroid anabolizant şi abandonul de la turneele ATP Masters 1.000 de la Cincinnati şi Shanghai.
Câte schimbări se pot face în lot
Căpitanii celor opt echipe calificate la faza finală pot face până la trei schimbări în lot de acum şi până la startul competiţiei.
Chiar şi fără cvadruplul laureat al turneelor de Grand Slam, echipa lui Filippo Volandri va fi favorită clară în sferturile de finală împotriva Austriei, al cărei jucător de top, Filip Misolic, este pe locul 95 în clasamentul ATP. Câştigătoarea va înfrunta fie Franţa, fie Belgia în semifinale.
După cum s-a anunţat, numărul 1 şi numărul 3 mondial, spaniolul Carlos Alcaraz şi germanul Alexander Zverev, au fost selecţionaţi pentru a juca în fază finală a Cupei Davis.
Spania va înfrunta Republica Cehă în sferturile de finală, în timp ce Germania va întâlni Argentina, ambele meciuri fiind programate pe 20 noiembrie.
Cele două naţiuni se află în aceeaşi jumătate a tragerii la sorţi în această fază finală, care se va juca pe suprafaţă hard acoperită, într-un format de trei meciuri (două de simplu, urmate de unul de dublu). Prin urmare, Alcaraz şi Zverev ar putea fi adversari în semifinale.
Campion la Roland Garros şi US Open în acest sezon, Carlos Alcaraz l-a detronat pe italianul Jannik Sinner, câştigător la Australian Open şi la Wimbledon, din fotoliul de lider mondial la începutul lunii septembrie.
Anul trecut, la Malaga, când Rafael Nadal şi-a luat adio de la circuitul profesionist, Spania a pierdut în faţa Olandei (1-2) în sferturile de finală.
Cine sunt partenerii lui Alcaraz
Pentru faza finală a ediţiei din 2025, Alcaraz îi va avea ca parteneri pe Jaume Munar (locul 42 mondial), Pedro Martinez (locul 88), Marcel Granollers (neclasat la simplu, locul 8 mondial la dublu) şi un al cincilea jucător care va fi anunţat ulterior, notează AGERPRES.
Germanii se vor deplasa la Bologna cu Alexander Zverev, Jan-Lennard Struff (91 ATP), Yannick Hanfmann (126 ATP) şi perechea de dublu Tim Puetz şi Kevin Krawietz. Zverev, finalist la Melbourne la începutul acestui an, revine în echipa naţională pentru prima dată din 2023.
Fără Zverev, Germania a pierdut în faţa Olandei în semifinalele Cupei Davis în 2024.