Acasă Sănătate Industria farmaceutică inovatoare – sector strategic pentru acces la tratamente moderne și...

Industria farmaceutică inovatoare – sector strategic pentru acces la tratamente moderne și dezvoltare economică durabilă

0



România are, astăzi, atât o nevoie obiectivă de a asigura standardul european de tratament pacienților săi, cât și o fereastră strategică de oportunitate de a se afirma ca actor competitiv în ecosistemul european de sănătate și al științelor vieții. Pentru ca oportunitatea să fie valorificată și nevoia să fie îndeplinită, sunt necesare măsuri care accelerează accesul la medicamente inovatoare, investiții consistente în cercetare-dezvoltare și parteneriate robuste între autorități, pacienți și industrie. Toate acestea trebuie dezvoltate într-un cadru care asigură efectiv standardul european de tratament. Implementate coerent, aceste direcții reduc timpii de așteptare pentru tratamente moderne de la ani la luni, cresc calitatea vieții pacienților și generează efecte economice pozitive.

În acest context, Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) a organizat Forumul Inovației în Sănătate 2025, cu tema „Inovația farmaceutică: motor de competitivitate – România în dialog cu Europa, pentru un acces mai bun al pacienților români la terapiile inovative”. Evenimentul a reunit oficiali guvernamentali, lideri ai asociațiilor de pacienți, membri ai Parlamentului European, reprezentanți ai industriei și comunității medicale,  și reprezentanți EFPIA, într-un schimb de idei orientat spre politici publice eficiente și soluții aplicate.

 

Parteneriat pentru pacienți

Un moment cheie al evenimentului l-a reprezentat semnarea unui Memorandum de colaborare între principalele organizații de pacienți din România, Ministerul Sănătății și ARPIM. Documentul marchează un pas esențial spre constituirea unei voci și a unei abordări comune a politicilor de sănătate, orientată către accesul rapid la terapii inovatoare și susținerea unui cadru legislativ care plasează pacientul în centrul deciziei. Doar prin dialog și politici publice favorabile accesului mai rapid la inovație, România poate construi un sistem de sănătate modern, predictibil și centrat pe pacient, transformând potențialul industriei farmaceutice într-un avantaj competitiv regional.

 

România rămâne în urma Europei: acces întârziat la standardul european de tratament

Deși progresele medicale la nivel global sunt tot mai accelerate, România înregistrează unele dintre cele mai mari întârzieri din Uniunea Europeană în privința accesului la medicamente inovatoare.

„Europa a lansat o strategie clară pentru a deveni lider global în științele vieții până în 2030, iar pentru România aceasta este oportunitatea de a intra în normalitatea accesului la standardele europene de tratament – o chestiune de echitate și de respect al dreptului la viață și al ocrotirii sănătății. Prin asigurarea unei finanțări adecvate pentru inovație se poate debloca accesul celor 170 de indicații, dintre care 94 fără alternativă terapeutică pe care pacienții români le așteaptă, pe unele dintre acestea de mai bine de 2 ani”, a declarat Dr. Radu Rășinar, Președinte ARPIM.

Potrivit datelor prezentate în timpul Forumului, timpul mediu de la aprobarea europeană până la compensarea în România este de 828 de zile, comparativ cu 578 de zile media europeană – o diferență care, în multe cazuri, înseamnă ani pierduți din viața pacienților.

Lipsa alternativelor terapeutice poate duce la spitalizări multiple, complicații ireversibile ale bolii sau chiar la pierderea vieții.

 

Valoarea inovației: tratamente moderne, economii la buget și vieți salvate

Inovația salvează vieți, însă accesul la tratament trebuie asigurat la timp. În Uniunea Europeană, accesul rapid la inovație este un indicator de performanță al sistemelor de sănătate. România are nevoie de proceduri simplificate de evaluare a noilor medicamente, finanțare sustenabilă și predictibilitate legislativă, pentru a asigura acces rapid și echitabil la tratamente inovatoare.

Diagnosticul și tratamentul precoce al pacienților, în conformitate cu ghidurile europene, pot contribui semnificativ la economii în bugetul de sănătate. Doar în cazul unor afecțiuni precum insuficiența cardiacă sau boala cronică de rinichi, economiile pot ajunge la 75 de milioane de euro anual. În același timp, aceste măsuri pot crește semnificativ speranța și calitatea vieții pentru mii de pacienți români.

Industria farmaceutică: motor de dezvoltare socială și economică, un sector strategic al economiei Uniunii Europene

România are astăzi o șansă reală de a-și repoziționa sistemul de sănătate, nu doar ca domeniu cu impact social, ci ca pilon strategic de competitivitate și dezvoltare economică. Pentru ca această direcție să devină realitate, ARPIM propune lansarea unui program național dedicat stimulării investițiilor în industria farmaceutică – ca element cheie al sectorului științelor vieții – menit să atragă investiții în domenii precum studiile clinice și digitalizarea sistemului de sănătate, stimularea producției locale de medicamente inovatoare.

Experiența altor state europene arată că politicile publice dedicate stimulării investițiilor în industria farmaceutică pot genera beneficii majore, atât pentru economie, cât și pentru pacienți. Spania este un exemplu relevant, unde un program guvernamental similar a condus la investiții în studii clinice din partea industriei de peste 800 milioane de euro și la dezvoltarea unei infrastructuri medicale moderne.

„Fiecare investiție în cercetare și dezvoltare aduce speranță și soluții pentru pacienții care se confruntă cu boli grave. România are o oportunitate reală de a-și transforma întârzierea într-un avantaj competitiv. Predictibilitatea fiscală, parteneriatele public–privat și integrarea în strategii de dezvoltare națională pot transforma industria farmaceutică inovatoare într-un motor real de creștere economică și modernizare a sistemului de sănătate. Modelul oferit de Spania demonstrează că o abordare strategică și predictibilă poate transforma sectorul farmaceutic

într-un catalizator pentru competitivitate, inovație și acces rapid la tratamente”, a declarat Dan Zaharescu, Director Executiv ARPIM.

Cu o contribuție de aproape 5% la PIB, peste 6 miliarde RON la bugetul de stat și zeci de mii de locuri de muncă susținute, acest sector joacă un rol vital în dezvoltarea țării. Comparativ cu alte industrii-cheie, industria farmaceutică este cu 37,3% mai productivă decât industria telecomunicațiilor și cu 28,2% peste cea a serviciilor financiare, la nivel european.

România are, azi, oportunitatea de a deveni un hub regional de inovație și un model de bună practică în domeniul științelor vieții, cu condiția să valorifice la maximum potențialul industriei farmaceutice inovatoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.