George Simion, președintele AUR, a avut o reacție rezervată după moartea fostului președinte Ion Iliescu. Aflat la Varșovia, unde participă la inaugurarea mandatului lui Karol Nawrocki, Simion a evitat să-și reitereze pozițiile critice din trecut față de Ion Iliescu, deși acestea l-au consacrat în spațiul public în urmă cu 16 ani.
„Noi, creștinii, spunem că a plecat la Dumnezeu. Noi, conducerea AUR, nu dorim să facem alte comentarii. Dumnezeu să-l ierte!”, a declarat George Simion la Realitatea Plus, limitându-se la o reacție sobră și fără nuanțe politice.
În schimb, Simion a profitat de ocazie pentru a lansa critici dure la adresa fostului președinte Klaus Iohannis.
„Când era Iliescu președinte nu se interziceau partide, cum a făcut Iohannis, nu se interziceau site-uri, nu se anulau alegeri”, a afirmat Simion, fără a răspunde direct dacă îl consideră pe Iliescu un președinte mai bun.
Un contrast față de trecutul său militant
Declarațiile reținute vin în contrast puternic cu pozițiile virulente pe care George Simion le avea în urmă cu mai bine de un deceniu, când critica vehement moștenirea lăsată de Ion Iliescu și implicațiile regimului post-comunist.






