Într-o intervenție recentă care a stârnit reacții în spațiul public, Ștefan Manolache, jurnalist și consilier parlamentar, a adus în prim-plan o problemă care pare să se stingă treptat din atenția autorităților și a opiniei publice: furtul tezaurului dacic expus la Muzeul Drents din Assen, Olanda. Incidentul, petrecut la începutul anului 2025, a zguduit scena culturală și politică românească, dar, conform lui Manolache, interesul pentru recuperarea acestui patrimoniu inestimabil scade pe zi ce trece, iar statul român dă din nou dovadă de o atitudine „habarnistă și nepăsătoare”. Declarațiile sale vin în contextul în care ancheta pare să stagneze, iar implicarea autorităților române rămâne, în opinia sa, insuficientă.
Manolache a atras atenția asupra faptului că timpul joacă un rol crucial în astfel de cazuri, iar lipsa de acțiune concretă riscă să transforme furtul tezaurului dacic într-un alt episod rușinos din lunga istorie a neglijenței statului român față de propriul patrimoniu. „Cu fiecare zi care trece, șansele de a recupera coiful de aur de la Coțofenești și cele trei brățări dacice scad dramatic. Statul român ar trebui să fie în prima linie, să pună presiune, să mobilizeze resurse, inclusiv prin serviciile de informații, dar ce vedem? O tăcere asurzitoare și o lipsă de inițiativă care ne costă nu doar obiecte de aur, ci și demnitatea națională”, a declarat Manolache.
Contextul furtului și ecourile inițiale
Furtul tezaurului dacic a avut loc în ianuarie 2025, în urma unei explozii care a facilitat accesul hoților în Muzeul Drents. Printre piesele dispărute se numără coiful de aur de la Coțofenești, o capodoperă a artei dacice, și trei brățări spiralate din aur, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural național al României. Reacțiile inițiale au fost ferme: autoritățile olandeze au demarat o anchetă amplă, implicând zeci de detectivi și colaborând cu Interpolul, în timp ce România, prin Ministerul Afacerilor Externe, a cerut sprijinul țărilor vecine Olandei. Președintele Klaus Iohannis a numit incidentul „nu doar o tragedie, ci un scandal”, cerând verificări interne pentru a stabili cum a fost posibil ca astfel de bunuri să fie expuse fără măsuri de securitate adecvate.
Cu toate acestea, la mai bine de două luni de la eveniment, entuziasmul pare să se fi risipit. Ștefan Manolache subliniază că, deși ancheta olandeză continuă, implicarea României a devenit aproape invizibilă. „Am avut un raport al Corpului de Control al premierului care a scos la iveală nereguli grave: piesele nu fuseseră reevaluate de peste un deceniu, contractul cu Muzeul Drents nu respecta toate normele legale, iar securitatea nu a fost o prioritate. Dar ce s-a întâmplat după? Nimic concret. Statul român pare să fi trecut la alte subiecte, lăsând tezaurul în mâinile destinului”, a spus jurnalistul.
Declarația ministrului Natalia Intotero și reacția lui Manolache
Un punct central al criticilor lui Manolache îl reprezintă declarația recentă a ministrului culturii, Natalia Intotero. Întrebată despre stadiul anchetei și perspectivele recuperării tezaurului, Intotero a oferit un răspuns care a stârnit controverse: „Sperăm că tezaurul va fi găsit, dar nu am informații noi despre anchetă și nu pot spune dacă este posibil să fie recuperat în viitorul apropiat”. Această afirmație, considerată de Manolache drept o dovadă a pasivității autorităților, a fost picătura care a umplut paharul.
„Cum poate un ministru al culturii să spună că nu are informații despre anchetă? Este inadmisibil! Vorbim despre un furt care a lovit direct în identitatea noastră culturală, iar doamna Intotero pare să ridice din umeri. Speranța nu e suficientă – avem nevoie de acțiune, de implicare, de presiune diplomatică și, da, de intervenția serviciilor de informații. Dacă ministrul nu știe ce se întâmplă, cine știe? Cine răspunde?”, a declarat Manolache.
Jurnalistul a mers mai departe, sugerând că declarația ministrului reflectă o atitudine generală a statului român: lipsa de responsabilitate și o tendință de a lăsa problemele nerezolvate să se piardă în uitare. „Nu e prima dată când statul român se dovedește nepăsător. Tezaurul de la Moscova e un exemplu clasic – de peste un secol cerem înapoi ce e al nostru, dar nu facem nimic concret. Acum, cu tezaurul dacic, riscăm să repetăm istoria. Timpul nu e de partea noastră, iar hoții știu asta”, a adăugat el.
Rolul serviciilor de informații și soluțiile propuse
Un aspect pe care Manolache îl subliniază cu insistență este necesitatea implicării serviciilor de informații românești în acest caz. „Furtul tezaurului nu e doar o chestiune de poliție locală sau de cooperare internațională de rutină. E o operațiune care implică rețele infracționale sofisticate, poate chiar cu ramificații transnaționale. Serviciile de informații au mijloacele și expertiza să urmărească astfel de piste, să identifice suspecți, să monitorizeze piața neagră a artefactelor. Dar unde sunt ele? De ce nu vedem o mobilizare clară?”, se întreabă jurnalistul.
El propune ca România să adopte o strategie mai agresivă, care să includă nu doar colaborarea cu autoritățile olandeze, ci și o campanie proprie de investigații. „Trebuie să punem presiune pe Olanda, să cerem rapoarte regulate despre anchetă, să oferim sprijin activ, nu doar să așteptăm. În paralel, serviciile noastre ar trebui să lucreze la identificarea posibililor cumpărători sau intermediari. Artefactele de o asemenea valoare nu dispar pur și simplu – ele ajung pe piața neagră, iar acolo trebuie să le căutăm”, a explicat Manolache.
O problemă mai largă – Nepăsarea față de patrimoniu
Dincolo de cazul specific al tezaurului dacic, Ștefan Manolache vede în această situație un simptom al unei probleme mai profunde: atitudinea statului român față de propriul patrimoniu cultural. „De la siturile arheologice lăsate în paragină la obiectele de valoare pierdute sau furate, România pare să nu înțeleagă ce comoară are. Tezaurul dacic nu e doar aur – e o fereastră către istoria noastră, către cine suntem ca popor. Și totuși, îl tratăm cu indiferență”, a spus el.
Jurnalistul a amintit și de alte episoade similare, precum brățările dacice recuperate cu greu în anii 2000 sau tezaurul de la Sinaia, despre care există încă dezbateri privind autenticitatea și soarta sa. „Avem un istoric de neglijență. Furtul din Olanda nu e un accident, e rezultatul unei mentalități. Dacă nu schimbăm asta, vom pierde tot ce mai avem”, a avertizat Manolache.
Se strigă ”TREZIREA”
În final, Ștefan Manolache lansează un apel către autorități și cetățeni deopotrivă: „Tezaurul dacic nu trebuie să devină o altă poveste uitată. Statul român are datoria să lupte pentru el, să arate că ne pasă. Nu e doar despre aur, e despre respectul față de noi înșine. Dacă nu ne implicăm acum, vom regreta mai târziu, dar va fi prea târziu”. Critica la adresa nepăsării statului și a declarațiilor evazive ale ministrului Intotero ridică întrebări legitime: cât de mult valorează pentru România propria sa istorie? Și ce suntem dispuși să facem pentru a o apăra?
Pe măsură ce ancheta trenează, iar ecourile scandalului se sting, vocea lui Manolache rămâne una dintre puținele care refuză să lase subiectul să moară. Rămâne de văzut dacă autoritățile vor lua măsuri concrete sau dacă tezaurul dacic va deveni, așa cum se teme jurnalistul, încă un capitol pierdut în negura indiferenței.
