Polițiștii au făcut primele cercetări la locul accidentului cumplit din Botoșani, care s-a soldat cu trei morți și mai mulți răniți.
Un bărbat de 48 de ani din Republica Moldova, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pierdut controlul direcției și a intrat în microbuzul care se deplasa din sens opus, arată IPJ Botoșani. Accidentul s-a soldat cu 19 vitime, dintre care 3 morți. Este vorba de șofer și de 2 pasageri din autoturism, scrie Mediafax.
Din verificările făcute până în acest moment a reieșit faptul că un bărbat, de 48 de ani, cetățean moldovean, în timp ce se deplasa pe DN 24C, în comuna Santa-Mare, într-o curbă ușoară la dreapta, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a întrat într-un microbuz ce efectua transport de persoane, care se deplasa din sens opus, arată polițiștii.
Trei oameni au murit
La volanul microbuzului se afla un bărbat de 48 de ani.
În urma impactului au rezultat 19 victime, dintre care trei au decedat.
Cauza exactă a producerii accidentului, precum și celelalte împrejurări urmează a fi stabilite în cadrul anchetei făcute de polițiștii rutieri.
Șoferul microbuzului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Toate victimele decedate sunt din autoturismul înmatriculat în Republica Moldova, șoferul și doi pasageri.